Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vacanță de primăvară în Transilvania cu buget redus. Ce au de oferit satele săsești

Your browser doesn't support HTML5 video.

Simplitatea satelor săsești din Transilvania va poate face această vacanță de primăvara mai frumoasă.

Pomii abia au înflorit, gazdele mândre și-au primenit gospodăriile, iar ca o nouatate, anul acesta puteți să vă cazați chiar în fostele case parohiale evanghelice, aflate la doi pași de bisericile fortificate.

La nici 15 km de Sibiu, în Cristian, se află una dintre cele mai frumoase biserici fortificate din Transilvania. Dincolo de zidurile înalte e Turnul Slăninii. Doamna Maria are una dintre chei și joacă rolul de ghid pentru turiști. Cei care doresc să și înnopteze sunt poftiți în fosta casa parohială.

Maria Mărășescu, administrator biserica evanghelică din Cristian: „Avem o casă veche că pe vremurile bunicilor. Le oferim de toate, încercăm să se simtă cât mai bine, ca acasă. Noi nu cerem nimănui nimica, turiștii pot să doneze cât vor, cu ajutorul lor să știți că noi mai putem renova câte ceva la biserică." Gazdele vor să pregătească pentru masa de Paște friptură și drob de miel, cozonaci, dar și hencles - o prăjitură cu crema de smântână specifică zonei.

Teodora Sandu, turistă: „Putem gusta diferite produse făcute tradițional, după rețete săsești, gemuri, vișinată, țuică, slănină, carnați." Mai departe, în satul Axente Sever, fostele depozite de grâne ale bisericii fortificate au fost transformate în camere de oaspeți. Din turnul cu ceas, priveliștea este superbă. O noapte de cazare costă 120 de lei.

Citește și
spital modular
Pacienții COVID de la Spitalul de psihiatrie din Sibiu, mutați în containere. Clădirea este din 1898

Ladislau Ciocan, administrator biserică: „Practic unde ne aflăm acum este o cameră veche de provizii. Când erau atacați de turci și tătari ei veneau aici înuntru, aveau depozitată deja mâncarea și practic supraviețuiau în cetate."

Jurgen Dietrich, turist: „Cred că cei din Germania nu sunt conștienți de ospitalitatea românească și de șansa de a descopri toate lucrurile acestea particulare din România. E ceva cu adevărat atrăgător pentru cei ce iubesc natura, e musai de văzut".

Și în satul Moșna, aflat la doar câteva minute de Mediaș, casa parohială a bisericii fortificate este deschisă. O noapte de cazare aici costă 50 de lei de persoană.

Tudor Răvoiu, administrator biserica evanghelică din Moșna: „Se doarme cum nu se doarme nicăieri. M-am trezit dimineața mai odihnit ca nicicând. Pe bune, dacă stai în oraș, uiți cumva cum e să te trezești dimineața în liniște sau să ai un somn profund".

Astfel de locuri primitoare se găsesc în majoritatea satelor săsești din județul Sibiu, iar bugetul unei vacanțe de acest gen nu trebuie să fie unul generos.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult