Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unii părinți au sărit peste prima zi de școală și i-au ținut pe copii în vacanță, la mare: „Nu e importantă prima săptămâna”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pentru unii dintre elevi, clopoțelul a sunat luni în gol. Prima zi de școală i-a prins la mare, pe nisip. Sunt cei care, cu acordul şi complicitatea părinţilor, și-au prelungit vacanța cu câteva zile.

Vremea este bună, la fel şi prețurile, iar la cursuri nu se face mare lucru în prima săptămână, au completat adulţii.

Anul școlar a început oficial doar pentru unii. Pe alții, i-am găsit pe plajă sau la picinele hotelurilor, împreună cu părinții.

„Cinci zile stăm, n-am avut concendiu și acum am luat concediu și am venit la mare. Am vorbit cu domnul director și cu doamna învățătoare și i-am rugat să o învoiască. Nu e chiar așa importantă prima săptămână.”

Și părinții unor copii mai mari au început cu o pauză. Vremea bună și vraja mării nu i-au lăsat, parcă, să plece spre casă.

„Este clasa a șaptea, fiind prima zi, și a fost totodată cu weekend-ul ăsta a trebuit, din păcate, să lipsească, dar de mâine încolo va fi înapoi la școală.”

Alți copii nu sunt chiar în vacanță. Un tânăr a venit la un concurs de șah, dar tot are timp să se relaxeze pe malul mării.

În afară de cei mici, sunt și liceeni care nu au ajuns în clasă. Cristian a lucrat pe litoral pe toată durata verii. Așa că astăzi și-a luat o zi liberă, doar pentru el, și a sărit peste festivitatea de deschidere din noul an școlar.

De la nord către sud, stațiunile sunt încă animate. Hotelurile care au rămas deschise sunt ocupate în proporție de 50-60 la sută.

Paul Marin, administrator plajă: „Suntem la mijlocul lunii septembrie și avem o vreme foarte frumoasă, avem o apă foarte caldă pentru perioada asta și vă spun sincer, am fost pe plajă și am văzut lume relaxată.”

Ionuț Nedea, administrator agenție de turism: „În momentul de față, pe litoral cred că sunt în jur de 40-50.000 de turiști, ceea ce este foarte bine pentru perioada în care ne aflăm, dar acest lucru se datorează în principal vremii și tarifelor mici din această perioadă.”

Zile la fel de frumoase la mare vor fi toată săptămâna.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult