Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Trenuri de vacanță pentru Grecia și Turcia, zborurile directe în Canada. Cât costă o călătorie

Your browser doesn't support HTML5 video.

Veşti bune pentru cei care zboară peste Ocean. O companie aeriană din Canada a reluat zborurile directe către Montreal şi Toronto.

Tot de vineri, se poate ajunge din Capitală cu trenul în Grecia, Turcia şi Bulgaria. CFR Călători a introdus 3 trenuri, care vor merge către aceste destinaţii toată vara. Iar preţurile sunt ceva mai mici decât în cazul biletelor de avion. Ce-i drept petreceţi în vagoane o zi şi o noapte până în Salonic sau în Istanbul.

Ca să ajungă în Canada, călătorii traversează Atlanticul în 10 ore, iar preţurile pornesc de la 480 de euro.

Turist: "Decât să stai să mai ai o escală cine ştie prin ce ţară, aşa e şi timpul tău câştigat pentru vacanţă, timpul tău personal".

Compania aeriană a reluat zborurile de vară către Montreal şi Toronto.

Citește și
metrou
Noi stații de metrou ar putea fi construite în zona Pipera. Anunțul Metrorex

Gabriela Peset, consilier turism: ""

Alte companii au introdus chartere pentru destinaţii pentru Turcia, Grecia, Spania sau Egipt, dat fiind numărul mare de doritori, care funcţionează doar pe timpul verii şi au plecări zilnice.

 

În cât timp ajungi cu trenul în Grecia sau Turcia

 

Şi CFR Călători a introdus curse noi în străinătate, special pentru vara. În colaborare cu companiile feroviare de la turci, bulgari şi greci, se poate ajunge de acum cu trenul până la Salonic, Istanbul şi Sofia.

Un bilet de călătorie dus Bucuresti-Salonic costă 44 de euro şi, dacă vreţi să călătoriţi la cuşeta, între 55 şi 61 de euro. Un drum către Istanbul costă 53 de euro, în timp ce preţul unui bilet de tren către Sofia ajunge la 29 de euro.

Dacă spre Sofia şi Istanbul plecările sunt zilnice, trenul spre Grecia pleacă doar vinerea.

Valentin Dorobanţu, director CFR Călători: "17-18 ore generate în principal de relieful greu al traseului pe care îl parcurg. Vagoanele cuşeta sunt vagoane reparate şi modernizare de curând, cu aer condiţionat, chiar climatizare. Vagonul clasaI, la fel este un vagon climatizat".

Avantajul ar fi în primul rând preţul redus şi confortul sporit. Iar cu maşina ştie toată lumea sunt diverse probleme.

Preţul unui bilet de avion către Salonic costa aproximativ 100 de euro, iar zborul durează cel mult două ore. Este şi varianta preferată de mulţi.

Călător: "Durează mult călătoria, pentru mine. Să stau 17-18 ore e mult".

Călător: "Aş prefera avionul. E mult mai sigur, mai rapid. La 17 ore ar trebui şi să dormi în tren, apare şi siguranţa bagajelor"

Trenurile vor circula către cele trei destinaţii până în octombrie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult