Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tot mai mulți români aleg să plece în vacanță cu mașina în locul avionului. Tarifele pentru închirieri auto s-au majorat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Întârzierile din aeroporturi îi determină pe mulți să plece în vacanță cu mașina în locul avionului. Și cererile de închirieri auto sunt în creștere, iar tarifele s-au majorat.

La toate se adaugă prețul crescut la combustibil, dar și taxele de drum, din fiecare țară străbătută.

Mihaela și soțul ei, împreună cu fetița lor de 4 ani pleacă în vacanță în Grecia cu avionul, dar acolo vor închiria o mașină.

Mihaela Bodea: "Suntem pe o insulă și vrem să vizităm tot ce e frumos prin zonă, iar pentru noi e mult mai ușor cu o mașină. Ultima dată am fost în Italia, tot cu cea mică am fost și de aceea am ales să închiriem tot o mașină, ne-a ajutat foarte mult pentru că am vizitat niște locuri care erau cam la 40 – 50 km distanță de locul cazării noastre".

Și Tamara a fost 5 zile în Santorini și a închiriat o mașină hibrid cu 274 de euro.

Tamara: "A fost extraordinar de avantajoasă, am călătorit aproximativ 480 de km, am făcut toată insula de mai multe ori şi am plătit combustibil 37 de euro. În Germania am plătit 250 de euro pt 4 zile, la ei e mai uşor că am mers pe autostradă". Un studiu realizat de o platformă de rezervări arată că Germania, Spania şi Lituania sunt în topul celor mai bune destinații din Europa în care să călătorim cu mașina în 2022. Dar şi Franta şi Italia se afla în primele 10.

Elveţia, Danemarca şi Austria sunt cele mai bune tari din punct de vedere al confortului şi al intrastructurii.

România se regăseşte în schimb în clasamentul celor mai ieftine tări pentru călătoria cu maşina. Aici au fost luate în calcul prețul carburanților, taxele de drum și tarifele de parcare. Vecinii bulgari cer şi mai puţin decât noi.

Anul acesta căutările de închirieri auto au crescut cu 162%, potrivit unei cercetări realizate în 33 de țări din Europa.

Flori Molocea, proprietar companie de închirieri auto: "Preferate sunt diesel-uri, mașini încăpătoare, dar și gama ușor către premium". Dar cei care vor o astfel de vacanţă au observat şi cum tarifele au crescut față de anii trecuţi odată cu cererea mare. În Germania sau Grecia o maşină închiriată costa 50-60 de euro pe zi, în timp ce în Italia tariful poate porni de la 100 de euro pe zi sau chiar de la 170 de euro pe zi în Franţa, în funcţie de oraş.

Madalin Măncila, manager agenţie turism: "Oamenii suferă din cauza tarifelor mai mari și sunt mult mai atenți la banii pe care îi cheltuie. Turiştii români au o tendinţă spre a călători individual. De a călători cu maşinile proprii sau de a închiria maşini în ţările de destinaţie şi dacă e să ne raportăm la ce se întâmplă în aeroporturi în momentul de față este clar că turiştii optează către transport propriu şi închirieri de maşini". Pentru bugetul vacanţei, trebuie să luăm în calcul şi prețurile carburantului din fiecare ţară, dar şi taxele de drum.

 

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult