Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Tot mai multe crame au intrat în circuitul turismului viticol. Cât costă o noapte de cazare

Este vremea culesului și a mustului, iar podgoriile își așteaptă oaspeții. Tot mai multe crame au intrat în circuitul turismului viticol și au amenajat locuri de cazare elegante și restaurante cu meniuri rafinate.

Cererea este atât de mare, încât cu greu se găsesc locuri fără rezervare. Pe dealurile Târnavelor se întind viile scăldate în soare ale podgoriei Jidvei. De 500 de ani sunt păzite de castelul Bethlen Haller. Mihaela Cojoc, turistă: "Este un loc superb unde te poţi conecta într-un mod aparte la tot cea ce înseamnă natura şi istorie." Musafirii pot admira de la fereastra castelului întregul domeniu. O noapte de cazare cu mic dejun costă între 500 şi 900 de lei. Andreea Kundi, ghid turistic: "Turiştii au parte de o experienţă inedită: preparate care se îmbină perfect cu vinurile nobile şi partea de activităţi de recreere, echitaţie în manej, tir cu arcul, iar pe lângă acestea pot vizita şi podgoria." Meniul pregătit oaspeţilor este demn de renumele nobiliar al locului. Ne mutăm la podgoria Dealul Mare din Prahova. La Vadul Săpat, o cramă din 1912 a fost restaurată cu migală şi transformată în boutique hotel. Fiecare cameră poartă denumirea unui soi de vin. David Sandu, proprietarul cramei: „Ne aflăm în camera Merlot, de asemenea aici putem regăsi şi alte soiuri de struguri cum ar fi Shiraz, Sauvignon Blanc şi camerele sunt construite mare parte din tâmplărie cu material recuperate din vechiul conac." O noapte de cazare cu mic dejun inclus costă 350 de lei. Meniul a fost adaptat vinurilor din cramă. Găsim de la coaste de porc gătite lent, până la somon cu legume. David Sandu, proprietarul cramei: „Noi, aici în zonă, avem istorie pentru vinurile roşii dar în principal consumatorul de rând preferă vinurile roze şi albe." Şi pe dealurile Panciului, în Vrancea, ziua începe la cules de struguri şi se încheie în cramă, cu vinuri nobile şi bucate sofisticate. Experienţa costă, în medie, 600 de lei pentru două persoane. Alexandru Spulber, manager: "Tot ce îţi poţi dori într-un weekend în care fugi de aglomeraţia de la oraş, găseşti la noi. Avem piscină, avem teren de tenis, putem să facem şi plimbări cu bicicleta prin vie." Statisticile arată că avem în ţară aproximativ 180.000 de hectare cultivate cu viță de vie. Ca suprafaţă, suntem pe locul 5 în Europa după Spania, Franţa, Italia şi Portugalia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult