Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ținutul de poveste din România în care timpul stă pe loc. Stațiunea Bilbor oferă experiențe de neuitat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pășuni cât vezi cu ochii, turme de oi, căpițe de fân şi izvoare ce aduc la suprafață apă minerală. Este un tablou care îți tăie răsuflarea când ajungi în stațiunea Bilbor, din Harghita.

Traseele turistice încântă privirea, iar după o plimbare prin aerul curat, nimic nu e mai bun decât o masă oferită de localnici. Zona este ideală pentru o evadare din tumultul orașelor.

Bilbor este un ţinut de poveste în care timpul parcă nu se mai grăbeşte deloc. Curge mulcom, precum apa care izvorăşte din inima pământului.

Toate sunt făcute după rânduiala veche, cu respect pentru dărnicia şi curăţenia naturii. Aşa se face ca locul a rămas o oază, renumită pentru aerul, apa şi hrana curate.

Gabi Zlavog, turist: „Am vrut să facem o excursie în natură, noi suntem de la oraş, din Deva şi ne place natura, am dormit foarte bine azi noapte”.

David Iulian: organizator excursii: „Există mai multe unităţi de cazare, turiştii pot trece pe aici, se pot caza şi pot gusta din aceste produse la punctul gastronomic local.”

Punctul gastronomic a fost deschis de o familie tânără, cu rădăcini vechi în Bilbor. Oamenii şi-au deschis porţile casei şi surprind turiştii cu mesele îmbelşugate.

Bărbat: „O fost un lucru bun şi benefic pentru comuna noastră, pentru turişti. Turiştii o să fie cu cele mai bune reţete tradiţionale, cu palincă, cu vişinată, cu socată”.

Tocăniţa de hribi este una dintre specialităţile din Bilbor. Pregătită la ceaun, la foc de lemne, reţeta locului are un ingredient care o face cu adevărat deosebită.

Turiştii sunt copleşiţi de tot ce găsesc în Bilbor. De peisaje, ospețe şi mai cu seamă de primirea caldă a localnicilor.

Gabi Zlavog, turist: „Am gustat un salam făcut aici, extraordinar, brânza deosebită, să nu mai zic de palincă, afinată, vişinată”.

Mona Zlavog, turistă: „Suntem foarte încântaţi că am ajuns în această zonă, este totul minunat”.

Cei care şi-au planificat deja câteva zile de relaxare, trebuie să ştie că singura cale spre staţiune este drumul judeţean dinspre Topliţa. Preţul unei nopţi de cazare porneşte de la 60 de lei, dar pot fi închiriate şi cabane cu 750 de lei, un weekend întreg.

Cum vacanța celor mici este pe terminate iar toamna se anunță mai blândă în aceste zile, cei din stațiunea Bilbor încă îşi aşteaptă oaspeții. Situată în județul Harghita, la limita dintre Ardeal și Bucovina, zona montană este perfectă pentru un sfârşit liniştit de săptămâna petrecut în natură, înainte de agitația primul clopoțel care va anunța noul an școlar.

Staţiunea are și statut de destinaţie balneară. Deși se poate mândri cu sute de izvoare răsfirate prin pădurea întinsă de conifere, doar 17 sunt la îndemâna turiștilor. Pentru că zona se află la 1100 altitudine în munţii Călimani cei care poposesc în Bilbor se pot bucura de ospitalitate dar şi de bucate preparate doar din produse locale.

Iar pentru cei care vor să îşi petreacă aici o noapte, pot să se cazeze la pensiuni, vile sau chiar în casele familiilor primitoare. În planul de vacanță puteţi include și drumurile de aventură, în Parcul Naţional Călimani, unde - cu puţin noroc - puteţi vedea dansul cocoșului de munte, un adevărat ritual de măiestrie. Chiar dacă la capitolul infrastructură autoritățile recunosc că mai este nevoie de investiţii, merită drumul parcurs.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult