Țara Făgetului, zona unde vă puteți bucura de peisaje spectaculoase și bunătăți de la localnici
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sub poalele Munţilor Poiana Ruscă se ascund sate de basm, iar în ultimii ani localnicii au început să scoată și profit din frumusețea locului. Așa că proprietarii de pensiuni abia așteaptă oaspeți.
La poalele Munţilor Poiana Ruscă, în comuna Tomești, a fost săpată printre stânci una dintre cele mai spectaculoase şosele din vestul țării. Transluncaniul, deşi are doar 6 km, este asemănat cu Transalpina. Peisajele sunt spectaculoase în orice anotimp.
Costel Medelean, primarul comunei Tomești: „Din fericire pentru noi, se bucură de foarte mulţi vizitatori. Şi mai nou, de câteva săptămâni, am inaugurat o aşa-zisă Via ferată, un traseu de via ferată, un traseu de căţărare.”
Cei care vin în Tara Făgetului se pot caza la una dintre numeroasele pensiuni deschise în ultimii ani. La Luncanii de Jos, inclusiv o fostă cazarma construită în 1835 primeşte oaspeţi acum.
Mircea Borș, reprezentantul pensiunii: ”Pot face multe drumeţii, se urcă foarte mult cu bicicleta sus, sunt mulţi sportivi care vin să se antreneze. Sunt oameni în vârstă care nu pot să facă mult sport, dar pot să facă o mică plimbare.”
Relieful din zona oferă multe surprize. Un astfel de loc este cascada Șopot din satul Poieni. Ascunsă în pădure, cascada este unul dintre locurile care merita descoperită împreună cu familia, în această perioadă a anului. Roșii, galbene, arămii, frunzele copacilor oferă un spectacol colorat de neratat.
Aici vă puteţi petrece timpul în tihnă, pentru că este şi o zonă de belvedere.
După ce plecaţi de la cascadă veţi găsi mai multe panouri cu producătorii locali din zonă.
Iar în localitatea Margina, gazdele oferă un mic dejun cu bunătăţi din zonă.
Acum, pe timp de pandemie, micul dejun poate fi luat şi la pachet. Preţul unui pachet consistent porneşte de la 25 de lei.
Gospodarii care vă aşteaptă în Tara Făgetului promit că veţi găsi activităţi şi drumeţii noi de făcut, în fiecare zi. Puteţi sta o săptămână întreagă, fără să vă plictisiţi. În plus, locul este la o oră şi jumătate de Timişoara şi ceva mai aproape de Deva, aşa că puteţi adăuga pe lista locurilor de vizitat şi alte oraşe.
Cazarea, la pensiunile din Tara Făgetului porneşte de la 150 de lei, pentru o cameră dublă. Este mare păcat să ajungeţi acolo şi să nu gustaţi preparatele locale. De altfel, Localnicii au fost învăţaţi în ultimii ani de asociaţii de profil sau ONG-uri cum să profite de produsele din propria gospodărie, care amintesc de gustul copilăriei.