Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Sute de turiști români au ales stațiunea Băile Felix pentru mini-vacanța de 1 mai. ”E relaxant"

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cei care nu au ales nici marea şi nici muntele pentru a-şi petrece mini-vacanța, au avut alternative: de pildă Staţiunea Băile Felix.

Turiştii nu s-au bucurat doar de cele 30 de grade de afară, ci şi de cele din apa termală, dar şi de distracţiile pregătite de gazde.

Printre cele mai savurate momente au fost reprizele de aqua-zumba - o combinaţie nemaipomenită între bălăceala şi mişcare.

Curajos, un bărbat a fost singurul care s-a încumetat să se alăture doamnelor.

"Problema e că să fii cel mai bun, trebuie să fii, în primul rând, singur. Noi trebuie să ne mândrim că suntem români, să venim să ne cheltuim banii”, spune un turist din Bistrița.

În ritmul muzicii, alţii s-au mişcat chiar pe şezlong.

Citește și
urs
Doi turiști s-au ”întâlnit” cu ursul, în Bușteni. Au scăpat cățărându-se într-un brad

”Ne bucurăm că în România există aşa ceva”, spune o tânără.

Iar puștii au parte de reprize de jocuri acvatice întreţinute de animatori costumaţi în clovni.

"Ne simţim foarte bine, apa e foarte bună, e relaxant şi o să mai venim", spune o turistă din Cluj.

La singurul hotel de 5 stele din staţiune, pachetul de 4 nopţi cu demipensiune şi acces la toate facilităţile termale a costat aproape 2200 de lei, iar locurile au fost rezervate cu câteva luni înainte.

"Suntem la grad maxim de ocupare şi le-am pregătit în fiecare zi tot felul de activităţi interesante: avem animaţie pentru adulţi, avem petrecere cu spumă, desigur avem şi animaţie pentru copii", explică Diana Trip, marketing manager.

Cei care se satură de bălăceală, pot alege o plimbare prin staţiune, cu o vizită la nuferii termali. Priveliştea e deosebită, iar broscuţele ţestoase de pe insulă din mijlocul lacului sunt o atracţie de neratat.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult