Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Stațiunea din România care întrece Mamaia. Românii se bat pe cazări pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

Numărul turiştilor care vor petrece minivacanţa de 1 Mai şi Paşte pe litoral ar putea fi mai mic decât anul trecut, unul dintre motive fiind faptul că nu se mai organizează în perioada menţionată festivalul Beach Please, la Costineşti.

În minivacanţa de 1 Mai pe litoral au fost anul trecut peste 80.000 de turişti, apreciază secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin.

"Avem o problemă pe litoralul românesc legată de numărul de turişti. Anul trecut, ştiţi bine că am aşteptat de 1 Mai 80.000 de turişti şi am depăşit această cifră. Dar am avut un festival mare, care a atras foarte mulţi vizitatori, foarte mult public, foarte multă imagine bună până la urmă, la Costineşti. Vorbim despre Beach Please, un eveniment care a apărut aşa, ca o săgeată, ca o rachetă şi a explodat, să zicem aşa, în mai multe sensuri, însă nu îl mai avem anul acesta de 1 Mai. (...) Se mută ca perioadă. Asta face ca numărul de turişti care vor ajunge în zonă în jurul datei de 1 Mai să poată părea, cel puţin acum, la acest moment, clar mai mic. Au alt eveniment, dar nu vom putea vorbi de numărul acela mare de turişti pe care l-a atras Beach Please. Însă, va fi un test şi o provocare şi pentru noi (...), să vedem cum administrăm acest dublu eveniment", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, Corina Martin, conform Agerpres.

Organizator al festivalului de muzică electronică Sunwaves, care se va desfăşura în perioada 1 - 7 mai în staţiunea Mamaia, Ioan Borzea a spus că la ediţia din acest an numărul celor care vin la eveniment este în scădere.

"Multă lume vine din afară, în jur de 5.000 - 6.000 de străini, dar faţă de anul trecut, sunt mai puţini cu 2.000 de această dată, nu ştiu din ce cauză. De obicei noi avem creştere de 30% în fiecare an, dar anul ăsta este primul an în care a scăzut numărul de turişti", a afirmat Borzea.

Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Adrian Voican, a declarat că pentru minivacanţa de 1 Mai şi Paşte cea mai vândută staţiune este Băile Felix, urmată de Mamaia şi Călimăneşti - Căciulata.

Referitor la preţul mediu al biletelor rezervate, acesta este mai mare cu 20%.

"Preţul mediu al biletelor rezervate de 1 Mai a crescut (...) cam cu 20%. Preţurile variază de la 300 - 400 de lei, să zicem 500 de lei, pentru un sejur simplu în mai multe staţiuni, cu cazare şi eventual cu mic dejun, dar poate să ajungă până la 3.000 - 4.000 de lei dacă este cu mese festive, cu evenimente, cu cazare de calitate la patru sau cinci stele. Aşa că preţuri sunt pentru toate buzunarele. Ca grad de ocupare, Vama Veche este aproape de 100%, dar aici nu sunt aşa de multe locuri de cazare", a spus Voican.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult