Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Scad preţurile pe litoral. Cazarea se ieftinește cu 20%, șezlongurile vor costa cu 10 lei mai puțin

Your browser doesn't support HTML5 video.

Am trecut de jumătatea lunii august, și așa cum se întâmplă de obicei spre finalul sezonului pe litoral, cei cu afaceri acolo încep să taie prețurile.

De sâmbătă, cazarea se ieftinește cam cu 20%. Șezlongurile se vor închiria cu 10 lei în minus, iar după fiecare sticlă de apă minerală sau de bere, turiștii vor rămâne cu câte un leu în plus în portofel.

Cu un soare care nu s-a ascuns deloc în nori, 27 de grade în aer și apă caldă, turiștii aflați acum pe litoral se bucură din plin de vacanță.

Se estimează că în stațiunile românești de la mare se vor strânge 100.000 de oameni în acest sfârșit de săptămână. Majoritatea se vor caza în hoteluri de două și de trei stele.

Ștefan Necula, manager agenție de tursim: „Cele mai căutate stațiuni sunt Eforie Nord, Mamaia și Neptun-Olimp. Prețurile pornesc în stațiunea Mamaia de la 208 lei pentru o cameră dublă, la două stele, în următoarea perioadă. În timp ce la trei stele, o cameră dublă, cu mic dejun, pornește de la 286 de lei.”

Citește și
mare litoral plaja, sezlong
70.000 de români își vor petrece vacanța de Rusalii pe litoral. Care sunt cele mai căutate stațiuni și cât costă un sejur

Aceste tarife, spun reprezentanții hotelurilor, sunt cu circa 40% mai mici decât cele cerute vineri. Iar pe lângă reduceri, sunt locuri unde se încearcă atragerea turiștilor și altfel.

Costina Ciorbaru, manager hotel Mamaia: „Un pachet, „Colors of fall” se numește, ce include două nopți de cazare și o a treia noapte fiind gratuită.” Turiștii vor cheltui mai puțin și pe plajă. A scăzut deja suma cerută pentru închirierea șezlongurilor. În Mamaia, de pildă, de la 40 de lei, la 30 de lei.

Răzvan Chițan, manager plajă: „Avem grade de ocupare de vreo 70 - 80%, iar mâine cred că o să rămânem fără șezlonguri la ora 10 - 11.”

Reducerile se simt și la bar.

Răzvan Chițan, manager plajă: „Am scăzut berea de la 8 lei, la 6 lei și 50 de bani. De la 7 am făcut-o 6 lei. Și tot așa, am scăzut toate cam cu un leu, un leu 50.”

Iată cum vor sta lucrurile și în restaurantele cu autoservire.

Cristina Croitoru, maganer restaurant: „Se vor reducere prețurile cu 10 - 20%. Depinde de produs. Avem totodată meniuri care, în plin sezon, adică iulie și august erau 35 de lei. Acum, vor scădea la 30 de lei.”

Se vor ieftini și suveniruile.

Mario Cristian, vânzător suveniruri: „La magneți, o bucată - 5 lei, trei bucăți - 10 lei.”

Ochelarii de soare, cei drept, fabricați din plastic îi vor da cu 25 de lei și nu cu 35, așa cum o făceau în vârf de sezon.

Iar abțibildurile de lipit pe piele sunt 5 lei, două mai mici.

Weekendul acesta, se vor înregistra temperaturi de peste 30 de grade Celsius, spun meteorologii. Și la malul mării, la fel ca în toată țara, va fi disconfort termic.

Altfel spus, indicele temperatură - umezeală va atinge și posibil chiar să depășească pragul critic de 80 de unități. Duminică va fi cel mai cald.

Vestea bună este că apa mării are o temperatură perfectă pentru îmbăiere: între 24 și 25 de grade Celsius.

Până la finalul următoarei săptămâni, temperatura se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar probabilitatea să plouă este redusă. Puțini stropi ar putea cădea de luni încolo.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult