Modifica setarile cookie
Toate categoriile

România are cel mai curat litoral din ultimii trei ani și a 4-a plajă certificată „Blue Flag”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Restricțiile impuse de pandemie au ținut departe turiștii, așa că în această vară ne putem lăuda cu cel mai curat litoral din ultimii trei ani.

Informația apare în raportul realizat de voluntarii de la "Mare Nostrum", care au adunat de pe malul mării, în prima jumătate a anului, mai puţine gunoai, față de aceeași perioadă a anului trecut. Vara aceasta, litoralul românesc se poate lăuda și cu a-4-a plajă certificată "Blue Flag", o recunoaștere internațională a plajelor curate cu apă limpede.

De la Vama Veche până la Corbu, sute de voluntari adună în fiecare an tone de gunoi lăsat pe plajă de turişti şi localnici. Izolarea impusă de pandemie a ţinut însă plajele curate. Dacă în primele şase luni din 2019 au strâns peste 45 de mii de hârtii, sticle, materiale plastice şi mucuri de ţigară, anul acesta au strâns de şapte ori mai puţine.

Potrivit raportului întocmit de ONG-ul "Mare Nostrum", cele mai multe deşeuri au fost găsite în staţiunea Năvodari şi în dreptul plajei de la Mamaia Sat, acolo unde se construieşte intens. În rest, cantitatea de gunoaie a scăzut în medie cu 80% faţă de anul trecut.

Tot de anul acesta, litoralul românesc are o nouă plajă la standarde internaţionale: a patra. Această plajă situată între Eforie Nord şi Eforie Sud este singura plajă cu distincţia blue flag din sudul litoralului. Alte două sunt în staţiunea Mamaia şi una la Năvodari. În total sunt doar patru plaje care au obţinut cel mai înalt standard de calitate din cele peste 450 de plaje închiriate.

Standardul blue flag este acordat după o monitorizare internaţională care durează doi ani. Zeci de criterii sunt luate în calcul, printre care curăţenia nisipului, calitatea apei, dar şi implicarea în activităţi de mediu. Turiştii sunt încântaţi.

România mai are însă mult de muncă până să ajungă din urmă Bulgaria. Ţara vecina are 24 de plaje cu certificare Blue Flag.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult