Prețurile de cazare în Bucegi. La vârsta pensionării, doi soți au văzut prima oară muntele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dornici de mişcare şi fericiţi că au găsit zăpadă, mulţi s-au bucurat de o zi reuşită de vacanţă.
Deşi o cameră costă de la 400 de lei pe noapte, la trei stele, şi poate ajunge până 800 de lei, la cinci stele, mulţi au profitat şi de voucherele de vacanţă.
Aproape de vârsta pensionării, doi soţi din Constanța văd munţii pentru prima oară în viaţa lor.
Turiști: "Frumos, e bine, pentru prima dată. Dacă ne-au dat voucherele de la servici, să le şi consumăm."
Cei care au ajuns la cota 2000 au prins vreme excelentă şi au admirat peisajul. Au făcut şi poze, apoi au mâncat într-un bistro cochet, amenajat de primăria din Sinaia.
Ionela Marin, manger bistro: "Preferă ciorbele de văcuţă, burgerul Black Angus. În perioada aceasta, vinul fiert şi ceaiul cu rom.”
Ajunşi la Bran, turiştii s-au întâlnit cu ”vampirii”, dar nu s-au speriat, pentru că în decor era şi mult usturoi.
Oaspeţii cu numele Andrei sau Andreea au putut vizita castelul gratuit.
Cum alte atracţii în zonă nu prea sunt, mulţi turişti s-au mulţumit cu o plimbare scurtă.