Povestea din spatele unicului castel din România construit pe principiile unui calendar
Your browser doesn't support HTML5 video.
Instituţia este singura de până acum care a început deja restaurarea şi vrea să îi redea clădirii strălucirea de acum un secol. Pentru a obţine fonduri, noii proprietari se gândesc inclusiv să închirieze locul pentru nunţi.
Castelul care aparţinea familiei Ugron este considerat singurul de acest fel din ţară. A fost construit pe principiile unui calendar, chiar de către localnici. Cele patru turnuri simbolizează anotimpurile.
Mărginean Ioan: "Sunt 12 intrări care reprezintă lunile şi 12 coşuri de fum, pe urmă sunt 54 de încăperi care reprezintă săptămânile, 365 de geamuri care reprezintă zilele şi castelul reprezintă un an calendaristic "
În jurul castelului a fost ţesută şi o poveste de dragoste neîmplinită între proprietar, baronul Ugron, fost ambassador al Austro Ungariei în Rusia, şi una dintre fiicele Tarului Nicolae al 3-lea al Rusiei.
Localnică:"O zis că face castelul pentru iubita lui şi pe urmă ea nu a mai vrut să se căsătorească cu el, numai dacă pune banii în dungă să asfalteze drumul, nu a mai venit, nu a mai luat în căsătorie."
Cum niciun moştenitor nu a cerut retrocedarea Castelului, administrator a fost statul. Asta l-a şi adus în starea actuală de degradare. Ca să încerce salvarea clădirii, autoriatile l-au păsat acum la Muzeul Judeţean Mureş.
Soos Zoltan, director Muzeul Judeţean Mureş: "Clădirea are o valoare arhitectonală interesantă fiind realizată la începutul secolului 20, stil spre neogotic. Este o zonă frumoasă, cu ambianţa romantică care ar putea atrage turiști şi ar putea ajuta la reabilitarea acestei zone"
Lucrările de consolidare au început, însă ar putea dura ani de zile până când castelul va ajunge în circuitul turistic. Pe lângă partea de muzeu, acesta va avea şi săli de conferinţe, dar şi saloane pentru nunţi şi alte evenimente.