Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Ploaia le-a dat bătăi de cap turiștilor care au ajuns la munte, în vacanța de Sărbători

Your browser doesn't support HTML5 video.

Turiștii care au ajuns în vacanța de Crăciun pe Valea Prahovei și la Brașov oftează privind munții fără zăpadă și speră că ploaia de luni să se transforme cât mai repede în ninsori.

Atmosfera mohorâtă ii ține în camere pe turiștii supărați.

Oamenii și-au programat din vreme sejurul la munte, convinși că se vor bucura de schi sau saniuș. Acum, unii și-au anulat rezervările, alții trag nădejde că previziunile meteo se vor adeveri: de luni seară va ninge pe creste, spun specialiștii.

Șase grade Celsius și nicio speranță de zăpadă, duminică la prânz, în Poiana Brașov. Peisajul gri și ploaia măruntă i-au alungat pe turiști la adăpost. Printre cei care se uită abătuți la pârtiile pustii e Mădălina, obișnuită să își aducă în fiecare an copiii la schi, în preajma Crăciunului.

Mădălina Birișiu: „Aveam rezervare de joi și până duminică. Am anulat-o, am mers la Sinaia, dar acolo pârtiile erau închise din păcate. Nu mai e o opțiune pentru schi, România. Sezoanele s-au decalat, vacanța de iarnă pentru copii nu mai există. O să venim probabil câte o zi în weekend și atât.”

Citește și
ski
Unde se vor duce românii la schi în această iarnă: „În ţară te demoralizezi după o zi”

Copil: „O să mergem acasă, o să împodobim bradul, nu știu. Sunt trist. Aș putea face o gaură în pământ de supărare.”

Oamenii au economisit cu greu, în ultimele luni, bani pentru o mică vacanță la munte și acum oftează că în lipsa zăpezii sunt nevoiți să-și ajusteze planurile.

Reporter: „Puțin dezamăgit?” Turist: „Puțin, dar nu ne putem pune cu vremea, asta este, pustiu.”

Reporter: „V-ați fi așteptat la altceva?”

Turist: „Da, o zăpadă.”

Tunurile de zăpadă din Poiana Brașov nu funcționează dacă afară nu sunt măcar minus 4 grade Celsius. Și nu numai turiștii sunt necăjiți că nu ninge. Acum, centrele de închiriere a echipamentului sportiv sunt încuiate.

Constantin Popovici, proprietarul unui centru de închirieri: „Stăm, așteptăm zăpada. Am venit doar așa, să mă aerisesc, ca să nu stau acasă. E o pierdere mare, vă dați seama. Ne pregătim toată vara să începem bine sezonul și....nasol.”

Într-un club, aflat la baza pârtiei, anul trecut nu aveai loc să arunci un ac. Proprietarul își amintește că numai pentru aprovizionare investise 100.000 de lei. Acum a comandat marfă de numai 10.000 și nici pentru aceea nu are clienți. Găsește însă, puterea să facă haz de necaz, cu optimism.

Loc de speranță există. Meteorologii au anunțat cod galben de viscol și zăpadă, începând de luni seară și până pe 25 decembrie. Mâine va ninge numai în zona montană înaltă, însă treptat, ploaia se va transforma în fulgi și la altitudini mai joase. Dar o să fie și vânt puternic, plafon jos de nori și ceață.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult