Plajele amenajate, redeschise în Grecia. Sezonul estival se va deschide oficial peste o săptămână
Your browser doesn't support HTML5 video.
De sâmbătă, plajele amenajate sunt din nou deschise, după ce Comitetul elen pentru Boli Infecțioase a dat undă verde acestui demers.
Este un pas premergător pentru deschiderea oficială a sezonului turistic din Grecia, stabilită pentru săptămâna viitoare.
S-a muncit de zor pe o plajă din Grecia. S-au aranjat umbrelele de paie pentru că distanţa între persoane să fie una sigură din punct de vedere epidemiologic, iar barurile aflate la malul mării şi-au pus la punct ultimele reguli sanitare, de care chelnerii trebuie să ţînă cont în faţa clienţilor.
„Sperăm că ne vom descurca bine. Oamenii simt nevoia să iasă din case, vremea e frumoasă aici în Paralia şi să sperăm că totul va fi bine!"
„Bineînţeles că vom merge la plajă de îndată ce turismul se va redeschide. "
„Suntem optimişti că va fi un sezon turistic bun" spun oamenii.
Este optimist şi preşedintele Asociaţiei Hotelurilor din zona Pieria, Katerini, care atrage o jumătate de milion de romani în fiecare an.
Iraklis Tsitlakidis, preşedintele Hotelierilor din Pieria „Acum se organizează plajele cu umbrele, şezlonguri. Acestea sunt aranjate pe nisip în baza protocoalelor de igienă."
Nerăbdători, unii romani au ajuns deja în Grecia, spune Otilia Badiu, care administrează o tavernă din Thasos. Cei care au venit au prezentat teste PCR negative sau adeverinţa de vaccin şi trebuie să respecte regulile carantinei din Grecia.
Otilia Badiu, administator Taverna Thasos: „Această stare de lockdown se referă la restricţiile de circulaţie între orele 11 noaptea şi 5 dimineaţa. Ca turişti, doar acest lucru trebuie să respectaţi şi în locurile aglomerate să purtaţi masca. Pe terasele deschise există măsuri de distanţare, ospătarii poartă masca”.
Oficial, însă, Grecia va deschide sezonul estival începând cu weekendul următor.
Turiştii vor avea nevoie de un certificat care să ateste că s-au vaccinat anti-Covid, cu ambele doze, sau de un test PCR negativ realizat cu cel mult 72 de ore înainte de sosire.
Pe lângă plaje, muzeele vor fi şi ele printre primele atracţii care îşi vor redeschide porţile pentru vizitatori, urmate spre sfârşitul lunii de cinematografele în aer liber şi de spectacolele LIVE.
Totuşi, Grecia rămâne în "lista portocalie" pentru Marea Britanie. Regatul Unit a inclus, mai nou, 12 ţări în lista verde, între care Israel şi Portugalia, dar NU şi România. Asta înseamnă că turiştii care vin din aceste state sunt scutiţi de carantină în Anglia.
Turiştii români pot alege şi litoralul Mării Adriatice. De pildă, oraşul Dubrovnik din Croaţia este acum o destinație foarte căutată, numărul de oaspeți fiind în creştere.
„Eu am venit din Statele Unite, ea a venit din Franţa. E logodnica mea, iar Croaţia a fost pentru noi singura ţară unde am putut să călătorim."
„Din cauza coronavirusului, foarte multe ţări sunt închise. Iniţial am vrut să mergem în Muntenegru, dar în cele din urmă am decis că ne va fi mai uşor să intrăm în Croaţia."
„În restaurante toţi chelnerii poartă mască, aşa că ne simţim în siguranţă."
„Apa mării e minunată azi, aşa că veniţi la plajă să vă bronzaţi şi bucuraţi-vă de Croaţia! " spun turiștii.
Pentru a se bucura de plajele din Croaţia, dar şi alte destinaţii, românii trebuie să fie la zi cu informaţiile de călătorie. Cele oficiale pot fi găsite aici, pe site-ul MAE.RO. În cazul Croaţiei, turiştii romani trebuie să prezinte la graniţă un test PCR sau antigen, fie adeverinţa de vaccin care arata că au făcut a doua doză de cel puţin 14 zile.