Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Plaje extinse cu fonduri europene, la Constanța. Au până la 100 de metri lățime

Your browser doesn't support HTML5 video.

Dacă vreţi să vedeţi marea în siguranţă şi să aveţi spaţiu suficient de stat la plajă, puteţi alege Constanța, unde vă aşteaptă câteva hectare de nisip.

Plajele au fost extinse cu fonduri europene şi acum au o lăţime de până la 100 de metri, în unele zone, aşa că păstrarea distanţei faţă de ceilalţi turişti e foarte simplă.

Plajele din Constanța s-au transformat spectaculos, după ce au fost reabilitate cu fonduri europene. Ajungi aici cu maşina proprie sau, din gara Constanța, cu transportul în comun. Cobori câteva trepte şi ţi se întinde în faţa ochilor un peisaj cu ape albastre şi nisip fin.

Turist: „Este foarte liber, nu stau unii într-alţii, cum e la Mamaia sau în alte staţiuni, nu se respectă nicio regulă. Aici e măcar mai liber, adică toată lumea păstrează distanţa. Nu ştiu, e mult mai OK aici decât în alte staţiuni”.

Noile plaje se întind pe mai bine de 5 kilometri, în zone centrale ale oraşului Constanța. Încep de la mică distanţă de staţiunea Mamaia şi ajuns până la portul turistic Tomis.

Citește și
litoral
Cel mai aglomerat weekend pe Litoral. Se fac rezervări pentru şezlonguri

Când au început lucrările de reabilitare, unele sectoare de plajă din Constanța nu erau mai late de 2-3 metri. Acum, au fost extinse până la 100 de metri. Au apărut şezlonguri şi câteva terase, dar hectare întregi de nisip au rămas libere.

Tot cu fonduri europene - 140 de milioane de euro - au fost extinse şi plaje pe 7 kilometri, din Constanța până în Eforie Nord. Vorbim de peste 60 de hectare noi de nisip. Alte 11 sectoare de plajă de pe întreg litoralul vor fi reabilitate în următorii trei ani, cu peste 752 de milioane de euro, fonduri europene.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult