Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Palatul Culturii din Iași, vizitat de sute de oameni în weekend. Turiștii străini au fost impresionați

Your browser doesn't support HTML5 video.

Sute de oameni au vizitat în acest weekend Palatul Culturii din Iaşi. Turiştii au venit din toată ţara, împreună cu familiile lor.

Printre vizitatori au fost şi turişti străini, care, impresionaţi de artefacte şi de construcţia spectaculoasă, au făcut o mulţime de fotografii.

Una din cele mai atrăgătoare încăperi aparţine Muzeului de Istorie. Acolo, sub podeaua transparentă, din sticlă, se puteau vedea ruinele Curţii Domneşti. Copiii au fost fascinaţi. Printre ei şi aceşti fraţi din Tulcea.

Răzvan: „Foarte interesant, palpitant. Îmi dă puțin fiori când mă uit în jos dar mi se pare foarte interesant.”

Rareş: „Cel mai mult mi-a plăcut sala de judecătorie. Am văzut scaunele în care stăteau deținuții și mi s-a părut foarte interesant.”

Citește și
Romanian Creative Week
Zeci de tineri au învățat cum să facă bani dintr-o idee, la Palatul Culturii din Iași

Femeie: „Mi se par interesante, în mod deosebit uneltele alea vechi de lemn, cum munceau cei dinaintea noastră, cum se chinuiau.”

Şi străinii au fost impresionaţi de clădire. Denisa şi-a adus la Palat prietenii asiatici, care au făcut zeci de fotografii.

Jordan: „Am venit în România pentru ea. E Crăciunul și Anul nou și am vrut să o vizitez pe ea și familia ei. Locul ăsta, când am ajuns, exteriorul era grandios. Infrastructura e atât de diferită.”

Nina: „Prietena mea m-a invitat și am profitat de ocazie ca să ajung aici.”

Reporter: „Ce ți-a plăcut mai mult?”

Nina: „Arhitectură și statuile dimprejur sunt foarte drăguțe.”

Denisa: „Cred că o să ținem minte momentul ăsta pentru totdeauna. Nu se aștepta niciunul din noi să fim în acest moment aici.”

Edificiul, construit la începutul secolului trecut, a fost iniţial Palat Administrativ și de Justiție, iar din 1955, a devenit muzeu. Vizitatorii petrec în medie o oră şi jumătate pentru a vedea toate încăperile, spun muzeografii.

Liviu Mihăiță Chelaru, muzeograf: „Până acum au vizitat undeva la peste 700 de persoane. Foarte mulți vizitatori atât din România cât și dinafară. Multe familii au venit să ne viziteze, grupuri mai mici sau mai mari. Au fost foarte fericiți.”

Grupurile pot apela şi la un ghid, pentru un cost de 60 de lei, sau pot accesa, cu 12 lei, varianta digitală: un audio-ghid, în română sau engleză.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult