Pachete de până la 1.700 lei/persoană de 8 martie, la Băile Felix. Turiștii au făcut băi de spumă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
În piscinele exterioare, cu apă termală, oamenii s-au înghesuit fără frică, având o singură grijă - să danseze şi să bea cocktailuri. În costume de baie, doamnele s-au acoperit de spumă, iar soţii lor au găsit un motiv întemeiat să petreacă - vine 8 martie.
Peste 1.000 de turişti sunt în acest moment în Băile Felix. Şi se pare că mai toţi preferă locurile aglomerate, în care se pot distra alături de alţii.
Într-un hotel cu bazin exterior, doi DJ întreţin atmosfera, iar pe margine, administratorii au adus cocktailuri pentru doamne. Desigur, au gustat şi soţii lor.
Femeie: "Am venit aici de 8 Martie, să sărbătorim un weekend prelungit. Ne-am simţit întotdeauna foarte bine."
Bărbat: "Trăind toată viaţa în muzica asta şi în festivaluri şi în muzica asta electronică şi venind aici pentru muzica asta, de aceea am venit. Am băgat-o pe prietena mea în apă, şi mai bine stau şi ascult."
Femeie: "Da, cel mai frumos cadou, le mulţumim la soți. Suntem sănătoşi şi plini de libertate. Şi ne place."
Bărbat: "La mulţi ani! La mulţi ani de Ziua Femeii! Tot ce-şi doresc și multă sănătate!"
Întrebaţi dacă acesta a fost cadoul lor de 8 martie pentru femeile din viaţa lor, unii au părut un pic surprinşi.
În zonă sunt şi piscine exterioare cu apă caldă în care s-a putut păstra distanţa socială.
Dumitru Fechete, directorul unui complex balnear: "Noi am lansat încă din luna decembrie nişte pachete de servicii pentru Valentine's, Dragobete, 1 Martie, 8 Martie. Pachetul de 8 Martie conţine 2 nopţi de cazare, cu masă, o cină romantică, în seara aceasta, şi un răsfăț la zona de piscină şi aquapark."
Pentru pachetul de 8 Martie, camerele au costat între 1.100 şi 1.700 de lei de persoană.