Orașul din Italia în care primăria vinde case cu 1 euro. Singura condiție de îndeplinit
Galerie foto
Inițiativa are ca scop repopularea localității, în această zonă rurală care a avut de suferit de pe urma migrației de la sat la oraș.
Nu este primul orășel italian care încearcă să atragă străinii cu astfel de oferte tentante, scrie CNN.
„Spre deosebire de alte localități, care au făcut asta doar de propagandă, primăria scoate la vânzare case care costă un euro. Nu suntem intermediari între vechii și noii patroni. O vrei, e a ta”, a spus Giuseppe Cacioppo, viceprimar în Sambuca și consilier turistic.
Cu toate acestea, viitorii proprietari trebuie să investească cel puțin 15.000 de euro în proprietăți care au între 40 și 150 de metri pătrați. Totodată, până când au restaurat locuințele, trebuie să depună un depozit de 5.000 de euro.
„Sambuca e cunoscut drept Orașul Splendorii. Pământurile sunt fertile, zona e o rezervație naturală. Suntem înconjurați de plaje, munți și păduri. Este un loc liniștit și pașnic”, a mai spus Cacioppo.
Fondat de grecii din antichitate, Sambuca a fost ulterior cucerit de sarazini, care l-au transformat într-un prosper spațiu comercial. Este numit după emirul Al Zabud, cunoscut drept „emirul splendid”.
Susanna Heinson este din Germania și a cumpărat o casă aici.
„Abia aștept să petrec vara următoarea în Sambuca. Este un loc special. Oamenii sunt deschiși și prietenoși. Multe restaurante bune. Ne simțim ca acasă”, a spus ea.
Sambuca a fost nominalizat în 2016 ca fiind cel mai frumos orășel din Italia.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!