Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Oferte de Revelion pentru români. Ce condiții se găsesc în țară, dar și în afară

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cei care iubesc marea și Delta, în orice anotimp, își pot rezerva o vacanță de sărbători, cu oferte speciale. În loc de schiuri, își pun în bagaje costumele de baie, pentru că piscinele și zonele de tratament sunt deschise.

Sunt cereri și pentru Revelion în Turcia, iar la vecinii bulgari, prețurile sunt cu 15% mai mici decât la noi. Doritorii trebuie să fie atenți însă la restricțiile de călătorie atunci când își planifică sejurul.

În cazul în care fugiți de frig și vreți să vă relaxați de sărbători într-un centru de tratament pe malul mării, atunci aveți la dispoziție mai multe hoteluri atât în nord, cât și în sud. De exemplu, la un hotel de trei stele din Eforie, pachetele sunt deja la vânzare. În ofertă există masă de Revelion, dar nu și petrecere, pentru că hotelierii așteaptă decizia autorităților privind restricțiile. Și serviciile SPA sunt incluse în aceste prețuri.

 „Pentru Revelion anul acesta, o să fie un pachet de minimum 3 nopți cu pensiune completă sau all inclusive, tarifele pleacă de la 1900 lei de persoană pentru un pachet cu all inclusive. Oferta include bineînțeles și cină festivă în noaptea de 31 decembrie care va fi făcută conform reglementărilor în vigoare din momentul respectiv”, a declarat un șeful de recepție al unui hotel din Eforie.

„Avem pachete de 3 nopți pentru perioada Revelionului, pornind de la 1520 de lei, cameră dublă standard cu pensiune completă sau pachete de 4 nopți, pornind de la 1970 lei cu pensiune completă. Momentan așteptăm ce vor decide autoritățile”, a transmis managerul unui hotel din Mamaia.

Citește și
avion
Ce destinații exotice au ales majoritatea românilor de Crăciun și Revelion

Dacă vremea va rămâne la fel de frumoasă ca acum, cei care vor alege să-și petreacă sărbătorile pe litoral, vor avea șansa să admire culoarea superbă a mării. Nu uitați, Marea Neagră este superbă în orice anotimp, iar o plimbare pe faleză sau în Portul Tomis vă aduce relaxarea de care aveți nevoie.

Și Delta Dunării vine cu oferte tentante.

„Este o destinație pe care dacă o vezi iarna de îndrăgosteșți de ea, sunt culori extraordinare, sunt lucruri care se întâmplă acolo, apa e într-un anumit fel, Dunărea devine albastră. Sunt incluse toate serviciile acestea inclusiv plimbări la malul mării, saună, masaj, ciubăr cu apă caldă, toate elementele pe care ti le poți imagina”, a spus directorul unui complex touristic din Delta Dunării.

Sunt oferte și la vecinii bulgari, dar și în stațiunile din Turcia.

„În Turcia cu 499 euro, putem spune, poți să călătorești la un hotel de 5 stele. Mare atenție la restricțiile de călătorie”, spune directorul unei agenții de turism.

Pentru moment, în hotelurile din România și Bulgaria accesul este permis doar celor vaccinați, iar în Turcia pot intră și cei cu test negativ nu mai vechi de 72 de ore.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult