Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Obicei vechi de secole din Alba, reînviat de tatăl lui Marius Moga

Your browser doesn't support HTML5 video.

După ce toată lumea s-a bucurat de mese copioase de Paşte, luni, într-un sat din Alba, pentru localnici a venit momentul botezat... "Statu' la vase".

Este vorba despre un obicei vechi de sute de ani, care îi vizează pe tinerii căsătoriţi anul trecut. Potrivit tradiţiei, aceştia îşi invită cunoscuţii la ospăţ, iar musafirii le aduc în dar vase pentru bucătărie.

12 cupluri care şi-au unit destinele anul trecut au luat parte la "Statu` la vase în lunea Paştelui", în curtea Bisericii din Şugag. Îmbrăcaţi în straie populare, tinerii şi-au aşteptat invitaţii ca nişte gazde primitoare - veseli şi cu mesele pline. Iar oaspeţi... n-au fost deloc puţini. Curtea bisericii a părut neîncăpătoare.

Darnici, sătenii au stat la coadă ca să le ofere tinerilor cadouri. În mulţime au fost şi câţiva turişti străini. "Vin aici în fiecare an. E foarte frumos şi pentru prima dată sunt aici să văd acest obicei" , spune un vizitator din Germania. Aşadar, a fost rost şi de multe fotografii.

Marius Moga senior, iniţiatorul obiceiului: "E strict un obicei din zonă şi a fost făcut pentru că era o zonă destul de săracă pe vremuri şi atunci vasul era la mare preţ într-o familie şi ca să poată ajuta tinerii căsătoriţi."

Citește și
Crucificari in Filipine
Vinerea Mare, marcată prin crucificări și autoflagelări: „Facem asta când se îmbolnăvește cineva din familie”

Obiceiul este vechi de câteva secole, dar a fost reînviat în urmă cu 11 ani.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult