Nemulțumirile turiștilor străini, după vacanța în Brașov: "Dureroasă călătorie"
Your browser doesn't support HTML5 video.
De cele mai multe ori trenurile, autobuzele și microbuzele murdare și aglomerate vin târziu. Străinii, mai ales, cei tineri nu au însă alternative dacă nu au bani să închirieze o mașină.
Mulţi turişti s-au înghesuit în parcurile de distracţii din Poiana Braşov. Termometrele arătau 30 de grade, mai ceva ca în plin sezon.
Turist: "Foarte interesant, e a doua oară când trag cu arcul aici. Este aglomerat, sunt foarte mulţi copii, toată lumea se distrează."
A fost zarvă mare şi la jocurile pentru copii.
Unii şi-au prelungit şederea la munte, ca să scape de aglomeraţia de pe drum, însă tot au stat la cozi, la restaurante şi terase.
Turist: "Dacă plecăm după-amiază. acum e belea pe drum şi mergem mâine dimineaţă."
Turiştii trăiesc însă o adevărată aventură atunci când vor să viziteze obiectivele turistice din zona Brașovului, la care nu prea au cu ce să ajungă.
Din această autogară din Braşov pornesc toate cursele spre zonele turistice: Bran, Râşnov, Moieciu. Autocarele se umplu imediat, chiar dacă pleacă din jumătate în jumătate de oră.
Cele mai multe n-au aer condiţionat, iar drumul până la Castelul lui Dracula, de pildă, durează dublu faţă de cât ar fi normal, din cauza lucrărilor de asfaltare.
Turist: "A fost o lungă şi dureroasă călătorie.''
Iar taxiul nu este o opţiune pentru că e foarte scump. Un bilet dus-întors cu autobuzul până la Bran, de pildă, costă 16 lei, în timp ce cu taxiul este şi de 12 de ori mai mult.
Reporter: "Cât costă până la Bran?" Taximetrist: "Până la 200 de lei cu aşteptare două ore şi ceva."
Turiştii se plâng ca nu găsesc nici site-uri specializate care să le ofere rute, tarife şi orare de circulaţie pentru transportul în comun. Noroc că îi mai ajută localnicii.
Iar autobuzele asigură doar accesul spre localităţile mari, însă cei care vor să ajungă într-un sat, fac autostopul.
Străinii care vin cu familia în România şi caută să închirieze o maşină, plătesc între 40 şi 80 de euro pe zi.
Turistă: "E o maşină foarte bună, noi suntem 5 persoane, avem nevoie de un portbagaj mare pentru bagaje, şi să aibă aer condiţionat pentru că este cald."
Pe de altă parte, românii rămân fideli autoturismului personal deşi adesea pierd ore în şir blocaţi pe drumurile către munte sau mare.