Muzeul Diamantelor din Anvers, un obiectiv turistic de lux. Care sunt cele mai populare exponate
Your browser doesn't support HTML5 video.
Este o adevărată călătorie în povestea luxului occcidental, iar muzeul se numeşte, deloc întâmplător, "DIVA".
Muzeul din Anvers şi-a sărbătorit deschiderea timp de 57 de ore - tot atâtea câte faţete are un diamant. Portul belgian este capitala prelucrării acestor nestemate de mai bine de 500 de ani. În prezent, 80 la sută dintre diamantele brute din lume şi 50 la sută dintre cele tăiate trec prin mâinile meşterilor din Anvers. Iar muzeul face cunoscută vizitatorilor această istorie.
Romy Cockx, custodele muzeului: "Pot vedea diamante foarte vechi, din secolul al XVI-lea, când diamantele nu erau încă prelucrate. Aşadar sunt diamante ascuţite. Se poate vedea cum evoluează tăieturile de-a lungul secolelor. Pot vedea bijuterii foarte bine făcute din toată lumea şi piese de expoziţie."
Publicul poate admira broşe, diademe şi alte podoabe din aur, argint şi diamante din secolul al XVI-lea, împreună cu demonstraţii care arată cum se făceau bijuteriile prin metode vechi şi cum sunt realizate prin tehnici actuale. De asemenea, vizitatorii pot vedea cum fac bijutierii diferenţa între diamantele veritabile şi cele false.
Romy Cockx, custodele muzeului: "Fiecare încăpere are propria atmosferă. Am vrut să creăm o scenografie şi să le dăm oamenilor experienţa luxului şi a obiectelor frumoase."
Printre exponatele care atrag cel mai mult atenţia se număra o brăţară exotică încrustată în diamante, realizată în anul 1860 în Franţa, o pereche de cizme - desigur, cu diamante - şi o rachetă de tenis din aur, decorată cu 1.617 diamante.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!