Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Măsurile luate de hotelierii din Mamaia după ce stațiunea a ajuns pustie. „Mergem până unde se poate”

Your browser doesn't support HTML5 video.

Cu plaje extinse, dar aproape goale, și un preț la parcare pe zi, cât jumătate dintr-o noapte de cazare, hotelierii din Mamaia au rămas cu briza prin camere, în loc de clienți.

Pentru că au mai puțini turiști, decât anul trecut, proprietarii multor locuri de cazare au fost nevoiți să reducă tarifele, mai ales la două și trei stele, deși suntem în vârful sezonului estival, când de obicei le creșteau. Așa se face că în aceste zile exorbitanta stațiune Mamaia a devenit mai ieftină decât Eforie, Saturn sau Costinești.

Deși suntem în vârful sezonului estival, la orele amiezii, când toate terasele și restaurantele ar trebui să fie pline, faleza din Mamaia este pustie. Plajele lărgite par mai goale ca niciodată și pe ele au apărut anunțuri cu reduceri pentru șezlonguri și alte oferte speciale.

Anca Sorescu, managerul unei plaje: "În prețul șezlongului de 25 de lei este inclusă o băutură răcoritoare sau o bere. M-am gândit la această promoție, deoarece toată lumea este dornică să primească ceva când achiziționează un șezlong."

Turist: "Plajele nu sunt pe măsura așteptărilor, ce să zic, ne simțim bine, doar că nu ne așteptam, multă iarbă pe plajă, nu mă așteptam la așa ceva."

Citește și
parcare
Autoritățile din Mamaia promit eliminarea taxei de parcare în stațiune între orele 22:00-08:00

Dacă în anii trecuți, în Mamaia un șezlong se închiria cu cel puțin 50 de lei în cursul săptămânii, acum, doar în zona exclusivistă a cluburilor tarifele au rămas piperate. În rest, media este între 25 și 30 de lei, mai ieftin sau la fel ca în sudul litoralului.

Dar până la plaja cu sezlonguri mai ietine, turiștii trebuie să plătească parcarea pe zi cât jumătate dintr-o noapte de cazare. Decizia primăriei i-a înfuriat pe hotelieri care spun că o astfel de măsură gonește clienții și așa puțini.

Turiștii care ajung în stațiunea Mamaia trebuie să plătească în continuare taxa de 96 de lei pentru o zi de parcare. Deși săptămâna trecută primarul Vergil Chițac anunța eliminarea taxei pe timpul nopții, între orele 22 și 8 dimineața, acest lucru nu s-a întâmplat până acum.

Criza de turiști și parcările scumpe i-au făcut pe hotelieri să ia o decizie cu inima strînsă. Au redus tarifele, chiar dacă suntem în sezonul estival. Ionuț Nedea, managerul unei agenții de turism: "În momentul de față, Mamaia se vinde cu oferte speciale, iar cel mai mic preț din Mamaia pe fiecare categorie de hotel, 3 stele și așa mai departe este mai mic decât prețul din stațiuni ca Eforie Jupiter chiar."

Citește și Șocul unei femei când a ajuns pe plaja din Mamaia: Mă simt ca bogătașii, parcă am plajă privată

Confruntată cu numărul mic de turiști, scumpa stațiune Mamaia are acum, în unele cazuri, prețuri mai mici decât Costineștiul. Cele mai mari scăderi sunt la două și trei stele.

Nicolae Bucovala, proprietarul unui lanț hotelier: "Scădem și prețul dacă e nevoie, mergem până unde se poate..."

George Guci, proprietarul unui hotel: "Lungimea sejurului a scăzut, dacă anul trecut aveam sejur mediu undeva spre 5 zile, 5 nopți, acum s-a redus la 4 nopți."

Proprietarii de restaurante nu au făcut încă reduceri chiar dacă au multe mese libere. Iar reprezentanții primăriei Constanța ne-au transmis că abia joi se va decide dacă parcarea din Mamaia va rămâne 96 de lei pe zi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult