Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Locurile ascunse unde turiştii redescoperă viaţa la ţară şi mâncarea tradiţională

Your browser doesn't support HTML5 video.

Departe de aglomeraţia marilor oraşe, în satele transilvănene, bine ascunse între dealuri, turiştii redescoperă şi în această vară viaţa la ţară şi mâncarea tradiţională.

Este sezonul ''brunch-urilor'' ,evenimente menite să pună în valoare produsele sănătoase, gătite cu drag, de săteni.

La 50 de km de Alba Iulia, în localitatea Unirea gazdele au întins mesele după ce şi-au golit cămările.

Chef: "Am făcut tartă cu ceapă de sezon şi cu burduf, avem burduf cu sos de merişoare, am telemea cu pesto de măcriş. Exact mâncare pe vremuri." Turistă: ”Surprinzător este modul în care s-a organizat acest eveniment la fermă, modul în care au fost primiţi copii, felul în care s-au simţit oamenii, se simt practic ca acasă" Turistă: ”Copiii ăştia atâta au fost de fericiţi azi-dimineaţă că n-au văzut cred că în viaţa lor o claie cu fân, un mieluţ, un viţel au alergat pe câmp.”

Turist: „Fân, paie, măgăruş, oi, vaci şi să mănânce bine aşa cum se mănâncă la ţară. N-am mai văzut de mult aşa mulți copii fericiţi la un loc.”

Şi la Cluj a avut loc un astfel de eveniment care a adunat atât producători locali, cât şi turişti.

Oamenii au luat parte şi la o şezătoare unde au învăţat despre tradiţiile locului. Localnică: "Are o vechime şi asta de peste 70 de ani, mi l-o dat o mătuşă." Horia Simon, chef: "Să începem să luăm oameni de la oraş şi să îi aducem în mediul rural pentru că cumva e ruptă legătura asta." Felicia Tulai, producător local şi gazda evenimentului: "Ne oferă pe de o parte posibilitatea să arătăm ceea ce înseamnă tradiţii, gastronomie locală, să scoatem în valoare obiceiurile şi tradițiile locale " Fiecare participant plăteşte o taxă de 75 de lei. Astfel de ieşiri în natură au loc în fiecare week-end în special în Transilvania.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult