Lacul Izvorul Muntelui – istoria zbuciumată a unuia dintre cele mai mari lacuri de acumulare din țară. Cum ajungi aici

Este un lac de acumulare cu o suprafață de 32,6 km2, care s-a format după ce între anii 1950-1960 s-a construit un baraj care alimentează hidrocentrala Bicaz.

Când au fost amenajate barajul și lacul, 22 de sate din zonă au fost strămutate, iar peisajul natural din zonă s-a schimbat radical. Zona a fost declarată rezervație naturală acvatică în anul 2000.

Turiștii care ajung la Izvorul Muntelui sunt întâmpinați de peisajele spectaculoase și priveliștile asupra Masivului Ceahlău, iar în zonă pot fi vizitate obiective turistice importante din Moldova precum Cheile Bicazului, Stațiunea Durău, Platoul Comarnicului, Mănăstirea Buhalnița, Mănăstirea Petru Vodă sau Biserica de lemn Trei Ierarhi din Poiana Largului.

Citește și

Lacul Razim - cel mai mare lac din România. Ce altceva să vizitezi în Delta Dunării

Lacul Izvorul Muntelui a luat naștere după ce a fost construit barajul hidroenergetic Bicaz, care are o înălțime de 127 de metri, 30 dintre aceștia fiind sub pământ. Barajul este al treia ca înălțime la din România și al 9-lea la nivel european.

A fost construit din 30 de blocuri de beton și corpul său este străbătut de kilometri de galerii, puțuri de aerisire și nișe de vizitare.

Barajul Bicaz este proiectat să reziste chiar și la un cutremur cu o magnitudine de 9,5 grade pe scara Richter.

El ține 1,3 miliarde de metri cubi de apă ale lacului de acumulare, iar la construcția lui au parte peste 15.000 de oameni care au lucrat timp de 10 ani.

Lacul Izvorul Muntelui s-a născut mai întâi ca un proiect început în prima jumătate a secolului XX, iar ideea de a construi un complex hidroenergetic pe râul Bistrița a apărut în 1908, când inginerul român Dimitrie Leonida a realizat primul proiect pentru acest complex.

Leonida a pus bazele unei lucrări care urma apoi să devină piatra de temelie a iindustriției energetice românești. Inițial, proiectul a fost abandonat pentru că nu exista finanțare, dar a fost reluat după cel de-Al Doilea Război Mondial, când a început o reală nevoie de energie pentru industria grea.

În perioada 1949-1950, Institutul de Studii și Proiectări Energetice București a realizat noi studii, iar autoritățile au hotărât amenajarea hidroenergetică a râului Bistrița, cu scopul de a construi un baraj în apropierea satului Izvorul Muntelui.

Construcția a început în toamna anului 1950 și a fost realizată foarte atent, Timp de aproape un deceniu, muncitorii au lucrat la construcția barajului și a altor elemente ale complexului hidroenergetic, folosind echipamente provenite din diferite colțuri ale lumii. În primăvara lui 1951, a fost deviat cursul râului Bistrița printr-un sistem de diguri, iar turnarea propriu-zisă a corpului barajului a început în 1956. La 1 iulie 1960, barajul a fost închis, iar lacul a început să se formeze.

În paralel cu lucrările de construcție a barajului și hidrocentralei, în 1980 s-a finalizat și captarea secundară a râului Bicaz, prin construcția unui baraj la Tașca și a unei galerii de aducțiune. Mii de deținuți politici au fost aduși pentru a lucra pe șantiere în condiții extrem de dure, mulți pierzându-și viața în accidente de muncă. Peste 18.000 de persoane au fost strămutate din 22 de sate, inclusiv din localitățile Răpciune, Cârnu și Rețeș, care au dispărut complet sub apele lacului. Chiar și cimitirele din aceste sate au fost mutate pentru a face loc acumularii de apă.

Lacul Izvorul Muntelui aparține categoriei de lacuri eutrofe-oligotrofe, cu particularități specifice precum volumul și întinderea foarte mari, dar și așezarea într-o zonă montană cu altitudine medie și variații anual de nivel de până la 25-30 de metri. O altă caracteristică este existența unei stratificări termice care se întâmplă pentru că apa stagnează mult în cugeta lacului la adâncimi mari.

Zona face parte din treapta climatică montană moderat de caldă, cu o temperatură medie anuală de 7 - 7,5 grade Celsius, cu ierni blânde și veri moderat de calde, acestea fiind particularități legate de existența suprafeței mari de apă.

Fauna apelor lacului cuprinde specii precum clean, lostriță, porcușor, plătica, babușcă sau mreană. De asemenea, pe malul stâng, opus de cel al rezervației, există o crescătorie de păstrăv în localitatea Potoci, unde se află și Stațiunea de Cercetări Biologice „Petre Jitariu”, conform Wikipedia.

Lacul Bicaz este foarte ușor accesibil pentru turiști. Cel mai simplu mod de a ajunge este pe DN15, care leagă Bicazul de Poiana Largului. Din centrul orașului Bicaz, drumul urcă pe serpentine spre baraj și continuă pe malul stâng al lacului. După ce traversează viaductul de la Poiana Largului, drumul se intersectează cu DN17B, care vine dinspre Vatra Dornei. De aici, drumul continuă mai întâi spre sud, iar apoi pe valea Bistricioarei, până în Pasul Creanga.

O altă cale de acces este DN12C, care coboară din Pasul Pângărați dinspre Transilvania. Pentru cei care preferă rutele mai puțin frecventate, există și un drum care pleacă din Bistricioara (unde se intersectează cu DN15) și urcă spre Durău, continuând mai departe spre Izvoru Muntelui și lac. În această zonă, drumul este mai dificil, iar porțiunea montană este destul de deteriorată.

O alternativă este drumul forestier Izvorul Alb, care face legătura între satul Ceahlău și DN15, în apropierea coronamentului barajului.

Pe scurt, dacă vrei să ajungi pe la punctul de acces nordic, Viaductul din Poiana Largului, urmează ruta auto Toplița – Borsec – Poiana Largului, pe DN 15. Dacă vii din Târgu Neamț, poți merge pe ruta Târgu Neamț – Pipirig – Poiana Largului, pe DN 15B, iar din Vatra Dornei, poți merge pe ruta Vatra Dornei – Broșteni – Borca – Poiana Largului, pe DN 17B.

Pentru accesul prin punctul de acces sudic, orașul Bicaz, poți alege ruta auto Bacău – Piatra Neamț – Bicaz, pe DN 15, sau ruta auto Gheorgheni – Lacul Roșu – Bicaz, pe DN 12C. Odată ajuns în centrul Bicazului, drumul devine șerpuit, iar serpentinele te vor ghida direct pe coronamentul barajului, care te va conduce pe marginea dreaptă a lacului.

Dacă preferi transportul feroviar, gara Bicaz este punctul de acces pentru trenuri. Gara face parte din magistrala 509, o linie feroviară secundară, neelectrificată, care leagă Bicazul de alte zone din județ.

Pentru cei care aleg avionul, cele mai apropiate aeroporturi sunt în Bacău (86 km), Iași (156 km) și Târgu Mureș (173 km).

Odată ajuns în zonă, vei observa că pe malul stâng al lacului, în apropiere de baraj, există un port turistic amenajat. Aici poți închiria vaporașe, șalupe sau hidrobiciclete pentru a explora lacul pe timp de vară. De asemenea, sunt disponibile și câteva căsuțe de lemn și un hotel plutitor, pentru cei care vor să stea câteva zile. Pe ambele maluri ale lacului există numeroase pensiuni turistice care oferă condiții excelente de cazare ca să te bucuri de peisajele unice dimprejur.