În weekend, în cherhanale se muncește ca vara. Care este cel mai comandat preparat
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cherhanalele s-au animat, iar oaspeții au cerut pe rând, calcan pe plită încinsă, rapane, midii în sos de vin sau borș de pește.
În weekend, în bucătăriiile cherhanalelor se muncește ca vara, semn că cei care apreciază peștele nu țin cont de sezon, ci de poftă. Plitele sfârâie, iar farfuriile și platourile se umplu rapid.
Cel mai comandat preparat este platoul cu fructe de mare. Acesta conține midii proaspete din Marea Neagră, tentacule de calamar, caracatiță, dar și rapane. Totul pe un pat de legume la grătar, cu multă lămâie.
Urmează calcanul, care mai poate fi pescuit doar până la jumătatea lunii, după care începe perioada de prohibiție.
Sorin Rusu, bucătar: ”Este cel mai dulce și mai fin pește din Marea Neagră, cu atât mai mult înainte de a depune icrele el este și puțin mai grăsuț.”
Dar nici hamsia, crocantă, cu mujdei și mămăliguță, nu duce lipsă de adepți.
Ramona Dănilă, managerul unei cherhanale: ”Când este cald, toată lumea vine să încerce preparatale. Indicat ar fi pentru weekend să se facă o rezervare, pentru că este foarte aglomerat.”
O porție de rapane în sos costă 34 de lei, tot atât este și suta de grame de calcan. Midiile sunt în jur de 36 de lei 700 de grame, în timp ce un platou cu fructe de mare 170 de lei.