Imagini de poveste la poalele Făgărașului. Reacția turiștilor când văd aceste locuri de poveste
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pe Valea Porumbacului, la poalele munţilor Făgăraș, vizitatorii ajung într-un tărâm de poveste inspirat nu doar din basmele fraţilor Grimm, ci şi din nuvelele fantastice ale lui Tolkien.
După Porumbacu de Sus, urcăm câţiva kilometri pe un drum îngust iar printre dealurile înzăpezite descoperim un loc aparte. Micile căsuţe inspirate din creaţiile unui arhitect elveţian, se integrează subtil în peisajul de iarnă.
Proprietar pensiune: „Aici suntem în camera fermierului. Tema sunt potcoavele pe care le-am folosit şi în cameră şi în baie. Aduc noroc, de potcoave nu am făcut rost cu uşurinţă, aşa cum mă asteptam că suntem la ţară."
Turiştii sunt fermecaţi de povestea locului şi de tot ce văd în jur.
Turista: "Ceva frumos, inedit, eu nu am mai văzut aşa ceva până acum. Construcţia e ceva indit, mi se pare chiar wow, ca să mă exprim așa". Reporter: "Unde vă duce cu gândul?" Turista: "La o căsuţă din poveşti, ca în poveştile cu Albă cu zăpadă, pe dealuri, căsuţe, formă".
Turista: "Efectiv ca în poveşti, camerele şi lumea, şi locaţia este obsolut extraordinară! O locatie care te încarca cu energie pozitivă."
Întregul complex a costat peste 650.000 de euro din fonduri europene, iar construcţia lui a durat un an şi două luni.
Nicoleta Tănăsescu și Sergiu Arsenie, proprietari pensiune: "Construcţia este relativ simplă, acum dacă stau să mă gândesc. Dar nu uşoară. Totul s-a construit cum s-ar construi un tunel, prin torcretarea betonului, iar finisajul pentru că aşa l-am vrut. Toată lumea vine şi ne întreabă: Wow, sunt din pamânt. Nu sunt din pământ, am fi vrut, dar arată ca şi cum ar fi din pământ. Adică pereţii sunt discuiţi, pentru asta ne-am inspirat din muzeul satului, ne doream să semne cu interioarele caselor vechi, cum era la bunica de exemplu". La câţiva kilometri descoperim şi un castel de lut.
Turista: "E foarte frumos, e ca un tărâm de poveste şi zăpadă, şi locul şi liniştea pe care o conferă e foarte plăcut şi un loc de revenit."
Cuplu: "În partea de sud a Olteniei nu avem zăpadă, Dumnezeu nu ţine cu noi şi am venit aici să profităm de un pic de zăpadă. Să vedem şi să ne amintim de anii copilăriei". Răzvan Vasile, proprietarul castelului de lut: ''Avem un vin fiert foarte bun, avem plăcinte bune, un grătar şi terasă şi zânele care îi aşteaptă să vină."
O noapte de cazare în zona începe de la 150 de lei, însă poate să ajungă până la 700 de lei.