Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Guvernul vrea să plătească prima noapte de cazare pentru turiștii străini

Your browser doesn't support HTML5 video.

Chiar dacă turismul se dezvoltă, străinii stau prea puţin la noi. Potrivit datelor, se cazează în medie doar două nopţi la un sejur.

Ca să-i atragă, ministerul turismului propune să le plătească, prin intermediul agenţiilor de turism, 50 de euro pentru prima noapte de cazare în România. Condiţia este să rămână cel puţin 5 nopţi în ţară. Ajutorul pe care agenţiile de turism ar urma să îl primească astfel de anul viitor, se aplică deja în Bulgăria şi Turcia, şi funcţionează cu succes.

În primele 7 luni ale acestui an, în România, au ajuns peste 1,5 milioane de turişti străini, cu 84.000 mai puţini decât în 2018. Aceştia au înnoptat în medie, în ţară, două nopţi, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Ca ei să rămână cel puţin cinci nopţi în ţară şi implicit să cheltuiască mai mulţi bani aici, ajutorul de la minister acoperă practic prima noapte de cazare a turistului străin în România, iar agenţiilor le revine responsabilitatea de a-i ţine aici cel puţin 5 nopţi.

Reprezentanţii agenţiilor de turism susţin că este o idee bună, în condiţiile în care 75% din turişti sunt aduşi în ţara de agenţii.

Citește și
Imagini de vis la munte
Imagini de vis la munte. Turiștii, încântați de priveliștile oferite de toamnă

Alin Burcea, reprezentant ANAT: "E un ajutor mic care poate să ducă la creşterea numărului de turişti străini. Mai puţin de 50 de agenţii aduc turişti în România, pentru că TVA e mare, pentru că cheltuielile sunt mari şi în sfârşit suntem sprijiniţi şi noi într-un fel."

Odată ajunşi la noi, aşadar, străinii trebuie convinşi să rămână mai mult de două nopţi.

Ciprian Enea, consultant în turism: "Numărul de înnoptări reprezintă un factor esenţial, dacă vorbim despre beneficiul pe care îl avem de la turiştii străini care vin în România. Avem nevoie de un plan de marketing bine pus la punct de acel proiect minunat de ţară pe care îl tot aşteptăm de ani de zile."

Bogdan Trif, ministrul turismului: "Are de câştigat statul român pentru că turistul cheltuie o sumă importantă într-o zi şi am lungii acest sejur cu încă trei zile.  Are de câştigat şi agenţia, pentru că îşi dimensionează oferta într-un mod avantajos, 5 nopţi la preţ de 4."

Pe de altă parte, patronatele din turism susţin că această măsură ar fi trebuit să fie implementată deja.

Gheorghe Fodoreanu, vicepreședinte FPTR: "Prima de incoming e un concept la care ANAT şi FPTR l-a promovat să fie impus de mai mulţi ani, acceptând această idee se revină la o normalitate. Nu se pierd banii, de fapt se cumpără banii mai ieftin. Este o iniţiativă de a uşura vânzarea produsului turistic românesc pe pieţele externe."

Cei mai mulţi turişti străini care vizitează România vin din Germania, Israel, Italia şi Statele Unite ale Americii, potrivit statisticilor.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult