''Greekend'', nouă campanie prin care autorităţile elene speră să atragă turişti. Care sunt ofertele
Your browser doesn't support HTML5 video.
Deocamdată, agenţiile de turism de la noi au vândut vacanţe din aprilie în timp ce pentru la vară mulţi români au în plan să îşi închirieze apartamente, sau chiar case, o perioadă lungă. Pregătiţi-vă însă pentru tarife mai mari. Şi în Grecia au crescut facturile la energie.
Aceste imagini fac parte din campania prin intermediul căreia autorităţile de la Atena îşi promovează țara ca destinaţie ideală la final de săptămâna adică în ''greekend.''
Dan Drăgan, reprezentant Forum Grecia: ”Îi cheamă să se simte că un grec adevărat. Vremea e foarte frumoasă, cerul albastru şi apa e foarte plăcută şi are 14 grade, nu e obligatoriu să facem baie. Interesul este foarte mare al turiştilor vedem că deja îşi fac foarte multe rezervări”.
Primele chartere vor pleca în Grecia de Paşte. Cei interesaţi vor da pentru 7 zile la un hotel de 3 stele puţin peste 230 de euro. Tarifele cresc însă în funcţie de condiţii.
Reprezentant agenţie de turism: ''Suntem pe un trend ascendent pe vânzări, noi primele chartere le avem pe 23 aprilie sunt chartere de Paşte, primul va fi în Creta, urmând ca charterul să continue săptămână de săptămâna iar în Mai vom da drumul şi la alte destinaţii Corfu Zakintos Rodos''.
Autorităţile elene spun că deschiderea sezonului turistic încă din martie, mult mai devreme că în anii trecuţi îi mobilizează pe proprietarii de hoteluri şi restaurante să fie gata din timp.
Reprezentant agenţie de turism: ”Pentru final de lună mai avem deja pachetele lansate încep de la 99 de euro transport cu autocarul în insula Evia, de Paşte sunt pachete de 130 de euro pentru 3-4 nopţi. Pacheţel de vară care vor fi mai scumpe după începutul lunii iunie''.
Din iunie însă specialiştii estimează că tarifele ar putea să urce cu 10 poate 15 procente din cauza facturilor la energie care s-au dublat în Grecia.
Adela, reprezentant agenție imobiliară: ''S-a scumpit totul inclusiv curentul electric ceea ce pentru proprietari e o mare lovitură. Cu aproape 200%, folosesc acest aer iarna pentru încălzire şi vara pentru răcire, este un mare consum de curent electric în Grecia''.
Ca o noutate reprezentanţii agenţiilor imobiliare din Grecia anunţă că mulţi români caută deja apartamente sau vile de închiriat pentru o perioadă mai lungă de timp.
De curând autorităţile elene au anunţat că restaurantele barurile şi cluburile vor avea program normal şi se va putea chiar şi dansa. În plus, este posibil ca masca de protecţie să fie eliminată în scurt timp, cel puţin în spaţii deschise.
O altă veste bună este că cei vaccinaţi nu mai trebuie să facă test pentru a ajunge în Grecia. Sunt paşi mari făcuţi de autorităţile de acolo pentru un sezon turistic ce va dura nu mai puţin de 7 luni. Se aşteaptă ca anul acesta europenii să cheltuie cu 40% mai mult în ţara lor.