Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Grecia oferă 25.000 de vacanțe gratuite. Turiștii beneficiază de vouchere de 500 de euro

Grecia oferă anul acesta până la 25.000 de vacanțe gratuite pentru anumiți turiști. Programul, o premieră mondială, oferă vouchere turiștilor care vor beneficia de un concediu gratuit.  

Orice turist care a fost evacuat dintr-un hotel din Rodos pe fondul incendiilor din iulie 2023 este eligibil pentru acest program si poate beneficia de o vacanță gratuită în Grecia.

Oficialii spun că orice persoană care a fost evacuată sau și-a scurtat vacanța este eligibilă pentru a solicita vouchere de până la 500 de euro, care vor acoperi costul unui sejur de o săptămână în Grecia.

Clienții ale căror cereri sunt aprobate se pot bucura de o vacanță în Grecia, în extrasezon, până în data de 31 mai, ori între 1 octombrie și 15 noiembrie.

Programul, denumit „Săptămâna Rodos”, a fost pus la cale de premierul grec Kyriakos Mitsotakis, împreună cu ministerul turismului din Grecia și hotelierii din Rodos. Potrivit oficialilor, aproximativ 5.000 de turiști s-au înscris deja în program.

Citește și
grecia cutremur
Cutremur în Grecia, produs luni noapte. Ce magnitudine a avut

„Schema este în funcțiune așa cum a promis primul ministru. A fost un proces foarte complicat, nu în ultimul rând, cred, pentru că suntem prima țară din lume care face acest lucru”, a declarat secretarul general al ministerului grec al turismului, Myron Flouris, pentru The Guardian.

Sectorul călătoriilor și al turismului este o parte uriașă a economiei Greciei, reprezentând aproape o cincime din PIB-ul națiunii în 2022.

Cum pot fi obținute voucherele

Turiștii care consideră că sunt eligibili pentru a solicita un voucher trebuie să ia legătura direct cu guvernul elen prin intermediul unui portal de pe site-ul web al „Săptămânii Rodos”.

Clienții care nu au fost adăugați în registrul beneficiarilor de către hotelurile sau operatorii de turism se pot înregistra în continuare direct în cadrul programului, cu condiția să poată prezenta dovada sejurului și alte informații necesare solicitate pe site.

Cu toate acestea, schema are anumite limite, operatorii de turism subliniind că voucherele pot fi revendicate doar de clienții evacuați din hotelurile recunoscute.

Cei care s-au cazat în locuințe private sau în pensiuni independente închiriate prin intermediul unor platforme precum Airbnb nu sunt eligibili pentru a solicita vacanțe gratuite, iar clienții vor trebui să plătească în continuare pentru zboruri.

„Oricine a fost cazat în zonele care au fost afectate de incendii este eligibil... se va aplica doar hotelurilor, nu și cazărilor private de tip Airbnb”, a declarat șeful sindicatului hotelier Yannis Papavasiliou.

„Beneficiari pot fi toate persoanele adulte, indiferent de naționalitate, care au fost cazate în hoteluri evacuate în timpul incendiilor de pe insula Rodos în iulie 2023”, se arată într-o declarație oficială de pe site-ul Rodos Now.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult