Folosirea vaselor din plastic, interzisă într-o stațiune de schi populară în Bulgaria
Your browser doesn't support HTML5 video.
Folosirea sticlelor, paharelor şi tacâmurilor de plastic a fost interzisă în toate cafenelele şi restaurantele din apropierea pârtiilor. Toate au fost înlocuite de cele din carton sau ceramică.
Staţiunea Bansko din sud-vestul Bulgariei este o destinaţie populară în rândul europenilor amatori de schi. Se află la marginea Parcului Naţional Pirin, introdus în patrimoniul UNESCO în 1983, dar preocuparea pentru protejarea mediului a apărut mai târziu. Din 2012, deşeurile se colectează separat. Totuşi, multe ajung în natură. Aşa că, de anul acesta, plasticul este interzis în zona pârtiilor.
Ivan Obreykov, reprezentantul firmei concesionare: "Pentru toţi cei care vin aici şi aduc ambalaje de plastic - apă, de exemplu, sau alte produse - am pus instrucţiuni unde pot să le arunce separat, ca să le reciclăm. Pentru noi e mai scump, pentru că e nevoie de spaţiu de depozitare şi de mai mult personal."
Paharele de plastic au fost înlocuite cu unele de carton. Restaurantele au introdus veselă obişnuită şi comandă de la distribuitori apă şi sucuri în ambalaje de sticlă. Conducerea staţiunii susţine că schimbarea nu a dus la creşteri de preţuri, iar turiştii sprijină iniţiativa.
"Cu cât produci mai puţine deşeuri, cu atât e mai bine pentru mediu. Şi cred că locul e destul de bine organizat, încât să nu fie o problemă pentru restaurante să spele tacâmurile. Şi nişte oameni capătă de lucru", spune un turist.
"Sunt o iubitoare de natură. Mi-ar plăcea să răspândesc acest spirit peste tot în lume", afirmă o turistă.
Interdicţia se aplică însă doar în staţiune, administrată de un concesionar, nu şi în restul localităţii.
Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!