Expediţia în Siberia a doi bărbați din Satu Mare. Au parcurs 30.000 de km în 29 de zile
Bertici Attila, alături de fiul său, Norbert, au declarat la sosire că au parcurs în total 29.830 de km în 29 de zile, trecând prin 16 ţări. Attila Bertici a precizat că a ales să refacă acest traseu în memoria bunicului său, care a fost deportat în Siberia şi s-a întors pe jos acasă.
"Am trecut prin 7.000 de km unde nu erau drumuri. Ne-a plăcut foarte mult Rusia, e altceva faţă de ce se aude. Cea mai frumoasă ţară e Mongolia. Nu ne-a plăcut Kazahstanul, în viaţa mea nu mai merg acolo. În rest oamenii au fost super ok. Maşina mă mir cum mai rezistă. Am schimbat doar două piese care oricum le schimbam şi în România. Uzbekistanul e o ţară comunistă unde chiar au vrut să ne aresteze, fiindcă am filmat într-un tunel dar am scăpat cu un pachet de ţigări şpagă. În foarte multe ţări nu era GPS întrebam de oameni în Mongolia dacă mergem bine, au zis că mergem bine dar, de fapt, ne-am dat seama după 200 de km, că nu au înţeles ce i-am întrebat", a spus Bertici Attila.
Ei au povestit că au ajuns şi la altitudini de 3.700 metri altitudine, au dormit în maşină la minus 25 de grade Celsius şi au fost interogaţi timp de două ore de un "agent KGB".
Traseul l-au parcurs cu un autoturism Dacia Logan, fabricat în anul 2005. Pe tot traseul au fost nevoiţi să schimbe două piese, o planetară şi un senzor de apă.
Ei au pornit în expediţia "Hello Siberia Satu Mare - Vladivostok", în data de 10 octombrie din municipiul Satu Mare, reuşind să adune sponsorizări de la firme locale, bugetul total fiind de 12.000 de euro.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!