Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Efect neașteptat pe litoralul românesc din cauza pandemiei și a anulării vacanțelor din străinătate

Your browser doesn't support HTML5 video.

Pe litoralul nostru, anularea multor vacanțe din străinătate, dar și normele de distanțare, au efect neașteptat. În doar câteva luni, numărul unităților turistice a crescut pe litoral cu peste 120%.

Surprinzător, dar au început să fie clasificate chiar și apartamentele de vacanță, multe dintre ele închiriate ilegal. Estimările arată că doar la malul mării din cazarea la negru se câștigă peste un milliard de lei.

Două cupluri din Oneşti au închiriat un apartament cu două camere în regim hotelier, după ce au constatat că e mai rentabil decât să stea în hotelurile din nordul staţiunii Mamaia. Plătesc împreună 500 de lei pe noapte.

Mulţi turişti iau în calcul să stea într-un apartament acreditat.

Potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turism, numărul unităţilor de cazare înregistrate oficial pe litoral este de 2082 de unităţi de cazare, cu 122 % mai mult faţă de anul trecut. Dintre acestea, peste 1000 sunt apartamente de vacanţă. Hotelierii estimează că din turismul la negru se câştigă peste un milliard de lei în fiecare sezon.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult