Destinație pentru vacanțe în plină pandemie. Pensiunile de pe Valea Avrigului își așteaptă turiștii
Your browser doesn't support HTML5 video.
Peisajul desăvârşit de păduri întinse şi râuri repezi este îndrăgit de turiştii care merg acolo să călărească, să hrănească ciute şi cerbi sau pur şi simplu să se plimbe.
Pe drumuri neumblate, liniştea este spartă doar de galopul cailor.
Alesia Hămbășan, călăreț: "Mie îmi place foarte mult să o călăresc pe Indy, e unul din caii preferaţi şi pot să zic că e mai specială că are petele ei de indian".
Marcela Cercea, călăreț: "E foarte cuminte şi jucăuşă".
Instructorii de echitaţie susţin că teama de a urca în şa poate fi depăşită în cel mult 10-15 minute.
Sophie Rast, instructor de călărie: "Majoritatea din oameni zic: băi, ce bine mă simt acum, m-am relaxat, mai ales cu munţii în spate, cu panorama frumoasă, se relaxează oamenii". Lăsăm caii să se odihnească iar la câţiva kilometri distanţă descoperim Poiana Neamţului. Pădurea de brazi devine din ce în ce mai deasă, iar la marginea ei, dăm de o familie numeroasă de ciute şi cerbi.
Alexandra Nedeluș, turistă: "E fascinat, mai ales că nu puteam să cred că o să ating o căprioară în viaţa reală".
Nicolae Benjamin, turist: "Nu este semnal la telefon, automat este o linişte sufletească, se încarcă bateriile şi plus de asta este o zonă de basm. Oricând şi în orice anotimp se poate vizita".
Ilie Stoica, cabanier: "Dacă terapia cu calul e folistă în depresie şi documentată, eu spun că şi terapia cu aceste animale poate fi folosită pentru relaxare şi linişte sufletească". Valea Avrigului este o zonă mai puţin umblată prin comparaţie cu Mărginimea Sibiului sau cu Păltinișul. De aceea este şi mai fermecătoare. Dealurile line sunt loc de plimbare la pas pentru cine vrea să uite de poluare. Sunt peste 60 de pensiuni răsfirate în întreaga vale şi locuri de cazare pe alese. Preţurile au rămas ca în sezoanele trecute şi se pot negocia. În principiu o cameră dublă cu mic dejun costa în jur de 150 de lei. Un pachet de Revelion, de exemplu, pentru 5 nopţi cu masă bogată şi foc de tabără va costa 1500 de lei.
Sursa: Pro TV
Etichete: Sibiu , muntii fagaras , destinatii turistice
Dată publicare: 29-12-2020 20:18