Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cum promovează o elvețiancă Delta Dunării. „Când lucrurile s-au schimbat în Elveţia, am decis că trebuie să mă mut la Sulina”

Janine Holenstein, o elveţiancă de 63 de ani stabilită în Sulina, promovează Delta Dunării pentru turiştii străini.

Ea este acum membru al Asociaţiei ”Descoperă Sulina” şi spune că numărul turiştilor străini care vizitează Delta Dunării va creşte, mai ales că mulţi dintre aceştia abia aşteaptă să se întoarcă, scrie news.ro.

”Locuiesc în Sulina, m-am mutat acolo în urmă cu cinci ani. Am venit pentru prima dată în Sulina cu bicicleta, acum şase ani şi jumătate, din Elveţia. Mi-am stabilit singură traseul, singură am venit, cu cortul şi tot ce aveam nevoie, 3.000 de km. Sulina mi-a vorbit şi când lucrurile s-au schimbat în Elveţia, am decis că trebuie să mă mut la Sulina. Deoarece e diferită, e frumoasă şi e vie! Mult mai energică decât alte locaţii mai civilizate din România, unde totul este foarte strict reglementat. Şi întotdeauna mi-am dorit să locuiesc în astfel de locuri, cum e Delta, unde totul este natural”, a declarat pentru News.ro Janine Holenstein, membru al asociaţiei Descoperă Sulina.

Janine Holenstein este prezentă la Târgul de Turism din Londra (World Travel Market), cel mai mare târg de turism generalist din lume, pentru a promova România.

”Vreau să promovez Delta Dunării şi România turiştilor care doresc să exploreze Delta şi să cunoască diversitatea de acolo, precum şi biosfera imensă ce poate fi întâlnită, cu mai mult de 300 de specii de păsări, mâncarea din peşte, preparată în mai mult de 100 de feluri. Este vorba şi de tradiţii, la fel de importante”, mai spune ea.

Citește și
delta dunarii
Delta Dunării, plină de turiști români. Cât costă o excursie în plin sezon

Aceasta estimează că va creşte numărul turiştilor care vin în Delta Dunării.

”Vor fi şi mai mulţi turişti străini, unii au mai fost deja şi abia aşteaptă să se întoarcă. Vedem problemele care se întâmplă în România, în special în regiunea Deltei Dunării. De exemplu, cele legate de gunoi şi deşeuri. Dar văd că lucrurile se schimbă în bine. Văd oameni luptând spre o Românie mai bună, ceea ce pentru mine înseamnă că ei nu uită de tradiţii, dar profită de partea modernă, iar asta nu e şi cazul altor state. Noi avem în România ”uneltele”: modelul şi tradiţiile şi dacă le facem să fuzioneze, putem crea ceva puternic”, mai spune Janine Holenstein.

Ea afirmă că a constatat că în România, deşi există reguli, acestea sunt făcute să fie încălcate.

”Lucrul ăsta te face să fii inventiv. Şi îmi place asta. Nu este despre a încălca regulile, ci de a descoperi soluţii şi căi, ceea ce e un lucru pozitiv”, mai spune ea.

În Elveţia ea a lucrat ca instructor de mişcare. ”Folosim mişcarea, dar nu pentru yoga, nu pentru sport, nici pentru dans şi nici pentru gimnastică. Ci mai degrabă este o formă de meditaţie prin mişcare, ca să ne cunoaştem mai bine”, a precizat ea.

Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din România, în primele nouă luni au însumat 8.704.600 persoane, în creştere cu 15,9% faţă de perioada similar din 2021. Din numărul total de sosiri, în perioada ianuarie-septembrie 2022, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,6%, în timp ce sosirile turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,4%. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în perioada ianuarie-septembrie 2022 au însumat 19.062.200, în creştere cu 11,3% faţă de cele din perioada similară a anului anterior.

Din numărul total de înnoptări, în primele nouă luni 2022, înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 86,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au înregistrat un procent de 13,3%.

Durata medie a şederii în primele nouă luni, a fost de 2,2 zile la turiştii români, cât şi la turiştii străini. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică în perioada ianuarie-septembrie 2022 a fost de 30,6% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 2,1 puncte procentuale faţă de perioada similar din 2021.

Pe judeţe, în perioada ianuarie-septembrie 2022, numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare a înregistrat valori mai mari în: Constanţa (1.188.200 persoane), Municipiul Bucureşti (1.063.200 persoane) şi Braşov (875.600 persoane) iar înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au înregistrat valori mai mari în: Constanţa (3.937.700), Municipiul Bucureşti (2.077.700) şi Braşov (1.647.9000. Pe ţări, cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare în perioada ianuarie-septembrie 2022 au provenit din: Germania (134.500 persoane), Israel (105.100 persoane) şi Italia (82.600 persoane).

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult