Crăciun cu stil la conace și castele, în Transilvania. Cazarea ajunge și la 120 de euro/ noapte
Your browser doesn't support HTML5 video.
Însă experienţele trăite în astfel de locuri sunt de nepreţuit. Case cu poveşti găsiţi şi în judeţul Mureş.
Satul Zăbala are o frumuseţe aparte. Aici o să găsiţi domeniul unei vechi familii nobiliare din Transilvania. În parcul care se întinde pe 50 de hectare se ascund două castele cochete şi o casă de oaspeţi.
Alexander Roy Chowdhury, proprietarul domeniului: "Încercam să ne transferăm oaspeţii într-o lume diferită, pur şi simplu într-o lume care a existat cu 100 de ani în urmă, dar pe care încercăm să o recreăm în acestă lume modernă."
Fiecare încăpere are şemineu. O noapte de cazare costă între 90 şi 120 de euro.
Pădurea de câteva sute de hectare este o atracţie în sine. Albert Zoltan, administratorul domeniului: "Avem şi observator de urşi, este preferatul nostru şi nu numai al nostru ci şi al clienţilor noştrii, avem în jur de 6-8 urşi care vin în fiecare seară."
Proprietarii fac şi agricultură. Mai toate ingredientele folosite în mâncăruri sunt din grădina proprie.
Nagy Judith, administrator: "Acesta este un gulaş tradiţional al locului, este făcut cu carne de viţel, cu cartofi, cu găluşti. Avem ciorba de cartofi cu tarhon şi carne afumată, este şi specialitatea casei." La zeci de kilometri distanţă, în satul Dalnic, tronează conacul Gaal. Cei că trag aici vor plăti între 30 şi 90 de euro. Înspre Sighişoara găsim satul Cund, în care mai trăiesc doar 100 de suflete. Şi totuşi turiştii vin special pentru casele tradiţionale, cumpărate de un neamţ îndrăgostit de frumuseţea zonei.
Jonas Schafer, proprietarul complexului: "Tot ceea ce ţine de interior are de a face cu ideea de confortabil, de loc călduros şi primitor. Experienţa este una autentică, de ospitalitate locală, într-un loc prietenos, mai ales că majoritatea camerelor au un mic şemineu."
Aici o să mâncaţi pe săturate iepure cu sos de vin, cârnaţi, afumături, ouă de prepeliţă şi de găină amestecate cu trufe şi multe alte bunătăţi. Proprietarul îi întâmpină mereu pe oaspeţi cu pâine prăjită cu unt şi trufe.
"Ăsta e un peparat care în sudul Franţei costa cam 30 de euro, cu atâtea trufe deasupra. Dar cum l-ai gustat îţi dai seamănă ca e ceva dincolo de simplitate. Suntem norocoşi că aici avem trufe negre şi cresc direct aici, în pădurile locale", spune bucătarul.
Un pachet de 5 zile, cu mesele incluse, costa puţin peste 500 de euro, de persoană.
Tot în Mureş, găsim castelul Haller, ridicat în secolul al XVII-lea. De Revelion, aici va fi organizată o petrecere ca în basme. Participanţii vor da în jur de 200 de lei, de persoană.