Cozi interminabile către stațiuni și la telecabine. Salvamontiștii recomandă atenție sporită pe pârtie
Your browser doesn't support HTML5 video.
Dar din păcate cozile n-au lipsit nici duminciă, către stațiuni și la telecabine. Din cauza aglomerației se produc ușor accidentări, avertizează salvamontiștii. Dar tot greul trece când e vorba de voiebună pe pârtie, relaxare la SPA sau mâncare bună tradițională.
Așa a fost și duminică drumul spre Poiana Brașov: trafic înțepenit. Un drum pe care în mod normal șoferii îl fac în 15 minute, acum l-au făcut în aproximativ o oră. Dar în stațiune distracția s-a pornit rapid deși au fost minus 8 grade.
Unii s-au așezat la o coadă imensă la telecabină, alții au început să danseze la terase.
Turistă: "Astăzi am venit la ora aceasta tocmai ca să nu stau la coadă și sunt surprinsă că este o coadă foarte mare și la această oră. Am crezut că doar dimineața, dar se pare că ziua de mâine fiind liberă, toată lumea vine la schi".
Odată cu valul de turiști au apărut și accidentările. De la începutul sezonului de schi și până acum, salvatorii montani au participat la 148 de intervenții.
Radu Bejenariu, salvator montan: "Stratul de zăpadă nu este suficient cât să acopere toate obstacolele care există în pădure, riscul de accidentare este mare, plus că dacă nu cunoști zona, e foarte ușor să te rătăcești, luându-te după altcineva, care s-a rătăcit înaintea ta".
Pentru 180 de lei de persoană turiștii acestui hotel s-au putut înfrupta după pofta inimii cu preparate tradiționale ca la Crăciun.
Bar Doru - șef bucătar: "Am făcut cârnați de casă, pomana porcului, tot ce înseamnă specific, să zic așa, tradițional românesc, slănină, jumeri".
Cei care n-au vrut să se înghesuie la schi, au ales o tură cu sania trasă de cai sau direct călare.
Teodora Puzdrea, reprezentant herghelie: "Turiștii dornici de aventuri, își aleg un cal și pleacă pe traseul din pădure. Caii sunt blânzi, însă sunt persoane care optează și pentru un ghid specializat".
Pentru o plimbare de 30 de minute cu sania trasă de cai, turiștii plătesc 150 de lei. Un pachet de trei nopți în Poiana Brașov a ajuns în weekendul acesta la 890 de euro, cu demipensiune și acces la SPA.
Mihai Moisescu - director operațional: "Este o perioadă aglomerată la munte, într-adevăr, dar ne bucurăm de turiști. Au o grămadă de activități de făcut, vremea ține cu noi, la schi și la fel la centrul spa au foarte multe proceduri de făcut, acces la piscină".
Ninsoarea a adus mii de turiști la munte, așa că aproape toate locurile de cazare sunt ocupate.
Sursa: Pro TV
Etichete: vacanta , munte , cozi , schi , statiuni munte
Dată publicare: 23-01-2022 18:37