Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Copiii de pe Valea Bârgăului merg la colindat de ouă încondeiate, de Paște

Your browser doesn't support HTML5 video.

Milioanele de ouă care prind culoare în fiecare an de Paşte nu înseamnă numai mese îmbelşugate. Sunt regiuni ale țării în care tradiţiile străvechi sunt păstrate cu sfinţenie.

Aşa se întâmplă, spre exemplu, şi pe Valea Bârgăului, în judeţul Bistriţa Năsăud, acolo unde copiii îmbrăcaţi în straie populare merg din casă-n casă şi vestesc Învierea Domnului.

În schimb, primesc de la gospodine ouă încondeiate, adevate opere de artă. Iar în mărginimea SIbiului, copiii sunt provocaţi să caute ouăle printre tufe şi brazi, după un obicei străvechi al saşilor.

Pe Valea Bârgăului, în Bistriţa Năsăud, tradiţiile se păstrează cu sfinţenie. În duminica Învierii, copiii se îmbracă în costume populare, îşi iau trăistuțele şi merg pe la rude, prieteni sau vecini ca să facă schimb de ouă încondeiate.

Copil: „Ne ducem la fiecare vecin, zicem „Hristos a înviat” şi primim ou de Paşte. De la 3 ani mă duc. Ouă, prăjituri, de toate primesc".

Citește și
masa paste familie
Românii plecaţi peste hotare s-au întors de Paşte în ţară. "În Germania îţi lipseşte aşa ceva"

Obiceiul nu are ca scop strângerea unui număr mare de ouă, ci obţinerea celor mai frumoase. Apoi, fiecare se mândreşte cu măiestrita sa colecţie, dar şi cu straiele.

Bătrână: „Îs de 83 de ani şi aşa ţin minte eu. Din tată în fiu. Atâta eram de bucuroşi când ne sculam dimineaţă. Nu ştiam cum să ne spălăm mai repede să plecăm după ouă. Nu vă pot spune cum mă simt de fericită şi mi-i de drag. Câte 100 de ouă vopseam demult, acum numai 60."

Localnic: „Costumul popular reprezintă tradiţia poporului român. Un sentiment de bucurie şi vedem că mergem înainte.”

În mărginimea Sibiului, în schimb, întâlnim un obicei mai degrabă săsesc: căutatul ouălor. Copiii sunt încântaţi să caute mici cadouri de ciocolată, ascunse de iepuraş în iarbă, printre tufe şi brazi.

Radu are şase ani, este din Constanța şi a venit cu părinţii la pensiune. Încântat, ia parte pentru prima dată la o asemenea provocare.

Radu: „Am fost norocos! Le-am vânat pe toate!” Reporter: „Cum te cheamă pe tine?” Copil: „Radu!” Reporter: „Eşti un ajutor al iepuraşului?” Radu: „Da, am urechile astea. Să ştiţi că e bine la munte, să veniţi şi voi la muntele ăsta!"

Reporter: „Ce o să faci cu ele?” Fetiță: „O să le mănânc.”

ŞI cei mari s-au prins în joc: „Ne-a surprins plăcut obiceiul gazdelor în care copii au căutat ouă şi le-au şi găsit." Mary Lupu, proprietara unei pensiune: „Este un obicei săsesc, de ani de zile îl promovăm aici în pensiune. Nu vă puteţi imagina câtă bucurie e pe feţele lor, este ceva de care se bucură cu tot sufletul lor."

Faţă de ouăle colorate, cele de ciocolată au avantajul că nu se sparg în goană celor mici printre tufe şi brazi.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult