Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Compania aeriană care oferă o reducere de 20% la biletele de avion către orice destinaţie

Compania aeriană low-cost Wizz Air oferă vineri o reducere de 20% pentru toate zborurile, indiferent de destinaţie şi de perioadă, a anunţat operatorul aerian într-un comunicat.

Promoţia e valabilă pentru toţi clienţii (până la 23:59 ora Europei Centrale şi de Est) pentru toate rutele, zborurile putând avea loc la orice dată. Reducerea de 20% se aplică tarifului, dar nu include taxa de administrare, iar rezervările se pot efectua pe wizzair.com sau prin aplicaţia de mobil Wizz. Reducerea nu se aplică rezervărilor de grup.

"Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge opţiunea Wizz Flex la rezervare, pentru a avea o măsură suplimentară de protecţie. Procedând astfel, pasagerii îşi pot anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă şi vor primi 100% din tariful iniţial rambursat imediat sub formă de credit şi pot schimba datele şi chiar rutele de oricâte ori doresc", se precizează în comunicatul companiei.

Compania aeriană a anunţat recent o serie de măsuri de igienă crescute, pentru a asigura sănătatea şi siguranţa clienţilor şi ale echipajului.

Ca parte a acestor noi protocoale, pe tot parcursul zborului, atât echipajul de cabină, cât şi pasagerii sunt obligaţi să poarte măşti, echipajul de cabină având şi mănuşi.

Citește și
Avion
Țara în care peste 30% dintre poliții de avion au licențe false. Recent a avut loc o tragedie aviatică

Aeronavele Wizz Air sunt supuse periodic unui proces de nebulizare performant cu o soluţie antivirală şi, ca urmare a programului de curăţare zilnic strict al Wizz, toate aeronavele sunt dezinfectate peste noapte cu aceeaşi soluţie antivirală.

Fiecare pasager primeşte la intrarea în aeronavă şerveţele igienizante, revistele de la bord au fost scoase din aeronavă, iar pentru toate achiziţiile de la bord se recomandă plata contactless.

Pasagerii sunt rugaţi să urmeze măsurile de distanţare fizică introduse de autorităţile locale de sănătate şi sunt încurajaţi să efectueze toate achiziţiile premergătoare zborului online (de exemplu: bagaje de cală, Wizz Priority etc.) pentru a minimiza orice posibil contact fizic la aeroport.

Compania operează o flotă de 121 de aeronave Airbus A320 şi A321. 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult