Cod portocaliu de ninsori în sudul Europei. Plajele mediteraneene, acoperite de zăpadă
Your browser doesn't support HTML5 video.
Sudul Franţei - care vede rareori zăpadă - a fost sub cod portocaliu de ninsori. Primul val de frig şi prima zăpadă au ajuns şi în mare parte din Spania.
Aşa arătau ieri câteva departamente de pe Coasta de Azur, care se bucură de o climă mediteraneană blândă şi sunt rareori primele regiuni franceze unde soseşte iarna. A nins în zonele montane până la o altitudine de 300-400 de metri, dar şi în zonele de litoral s-a depus un strat de 5 centimetri.
"Nu distingi carosabilul de marginea şoselei. E destul de greu să ştii unde să te poziţionezi pe şosea ca să deszăpezeşti ca lumea", spune un drumar.
La Marsilia, care nu e obişnuită cu zăpada, au fost zeci de accidente de circulaţie. Traficul pe trei autostrăzi a fost dat peste cap, iar un tronson dintr-o a patra a fost închis complet pentru a permite deszăpezirea.
În nordul Corsicii, 3.500 de case au rămas fără electricitate din cauza ninsorilor abundente, iar acum urmează ploi, aşa că în regiune este alertă de inundaţii.
Iarna a pus stăpânire şi pe cea mai mare parte a Spaniei. În nord, ninsorile au coborât până la altitudini de 200 de metri, spre încântarea localnicilor, care au profitat de ocazie ca să se joace şi să facă sculpturi din zăpadă. Albe sunt acum si faimoasele plaje urbane din San Sebastian.
"Ne aşteptam toţi să plouă şi deodată a nins. Minunat!", spune un turist. "Foarte frumos. Superb!"
Vremea se va menţine rece până spre sfârşitul săptămânii viitoare.
Sursa: Pro TV
Etichete: Franta , Spania , europa , meteo , trafic , iarna , deszapezire , ninsori , zapada , marsilia
Dată publicare: 03-12-2017 08:15