Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Cazare pe litoral de 1 Mai și Paște. Cum arată camerele de 1.500 euro pe noapte

Your browser doesn't support HTML5 video.

Au început pregătirile pe litoral pentru mult aşteptata vacanţă de 1 mai, care anul acesta poate fi legată cu cea de Paşte, într-un sejur de cel puţin 5 zile.

Rezervările curg, iar hotelierii confirmă că s-au dat deja cele mai bune camere. De pildă, în Mamaia apartamentele din apropierea cluburilor sunt închiriate cu peste o mie de euro pe noapte.

Un apartament din nordul staţiunii Mamaia este deja închiriat pentru 1 mai. Are 90 de metri pătraţi, vedere înspre mare din dormitor şi privelişte către Lacul Siutghiol din living. Costă 1500 de euro pe noapte. La cerere, un bucătar poate găti pentru cei care stau aici.

Răzvan Dobre, manager hotel: "Apartamentele exclusiviste au fost primele care au fost rezervate, avem clienţi care ştiu deja hotelul nostru şi au rezervat din timp apartamentele. Pentru 1 mai suntem fully booked."

Tot în Mamaia, dar la un hotel de patru stele, cele mai multe solicitări au fost pentru apartamentele care costă de la 800 de euro în sus.

Citește și
litoral
Turiști atrași de faleză de vremea caldă. Când se întorc temperaturile negative pe litoral

Costina Ciorbaru, manager recepţie: "Ne aflăm în apartamentul prezidenţial. Dispune de 2 dormitoare, dormitorul matrimonial cu baie în interior, unde se regăseşte şi un jacuzzi."

Pentru prima dată în ultimii ani, şi staţiunea Eforie figurează în topul rezervărilor. Hotelurile cu spa s-au ocupat primele, mai ales că turiştii au rezervat un sejur care să cuprindă şi Paștele, şi 1 Mai.

Alexandra Bedregeanu, şef recepţie: "Oferta este pentru minim 2 nopţi, poate fi cu demipensiune sau pensiune completă, iar preţul pleacă undeva de la 800 de lei."

Şi în Vama Veche au început pregătirile. Umbrelele de stuf vor fi montate în câteva zile, iar la terase se lucrează în ritm alert.

Corina Catrinoiu, manager restaurant: ''Încercăm să facem alte noutăţi în restaurantul nostru pentru clienţii care vor veni de 1 mai. Ne aşteptăm să fie în număr cât mai mare."

Hotelurile de trei stele au în această perioadă reduceri şi de 25% pentru cei care se cazează măcar 5 nopţi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult