Cât costă o vacanță la final de septembrie pe litoralul românesc. Este ultima săptămână cu vreme frumoasă și prețuri mici
Your browser doesn't support HTML5 video.
Cel puțin 20.000 de români încearcă să profite cât mai mult de aceste oferte. Se odihnesc şi merg la cherhana.
În rest cam bate vântul. Cele mai multe terase şi restaurante s-au închis.
Cele 25 de grade resimțite pe litoral în aceste zile i-au convins pe hotelieri să prelungească sezonul cu o săptămână.
Cât costă cazarea în MamaiaȘtefan Necula, managerul unei agenții de turism: „În această perioadă preţurile sunt la minimul din acest sezon, pornesc de la 133 de lei pentru o cameră dublă, la un hotel de trei stele în Mamaia, la un hotel de patru stele tariful este de 308 lei pe noapte cu mic dejun inclus, în timp ce în sudul litoralului preţurile pornesc de la 90 de lei pe noapte.”
Alexandra Bedregeanu, managerul unui hotel din Eforie Nord: „În perioada aceasta, gradul de ocupare este de 40-50%, pe weekend-uri un pic mai mare.”
Și, tot în sudul litoralului, clienţii pot da pentru o săptămână doar 200 de lei de persoană.
Nu vă aşteptaţi însă să mâncaţi în altă parte decât la restaurantul hotelului la care staţi sau eventual la o cherhana. Celelalte localuri au deja lacătul pe uşă.
Ce mâncare preferă turiștii pe litoralul românescSorin Mănăilă, managerul unei cherhanale: „Turiştii preferă produse tradiţionale româneşti, adică peşte de Marea Neagră, peşte de Dunăre, icre, crap, calcan, peşte la plită, prăjit şi saramură.”
Pe plajă nu mai sunt şezlonguri sau baldachine așadar ar fi bine să vă aduceţi rogojina ori prosoape. Apa mării are 20 de grade Celsius şi încă se poate face baie.
Lină, turistă din Germania: „Am vrut să venim la plajă la finalul sezonului. Şi este foarte frumos! Marea Neagră este foarte limpede. Acum avem concediul în Germania şi vrem să vedem plaja aici în Constanța. Am fost la Braşov, Bran, Peleş şi în Bucureşti.”
Turist: „Am ales această perioadă în primul rând pentru că este mai ieftin, stăm la un hotel de patru stele, la 180 cu mic dejun inclus, având în vedere că preţurile au crescut la energie peste tot, mi s-a părut un preţ convenabil, am avut şi o ofertă două nopţi cu una gratis."
La final de sezon, cei din domeniul ospitalităţii trag linie.
Cristian Bărhălescu, vicepreședinte ANAT Sud-Est: „În vara aceasta am avut 1 milion jumătate de turişti mai puţini decât vara trecută, când atingeam două milioane, iar media pe care un turist a cheltuit-o este de 450-500 de euro de persoană pentru un sejur. Au lăsat peste 700 de milioane de euro pe litoralul românesc, şi aici vorbim de cifre oficiale.”
Neoficial, suma trece de un miliard de euro.