Capitala Austriei, Viena, ocupă din nou locul 1 în topul celor mai bune 10 orașe în care se poate trăi
Topul celor mai bune 10 orașe în care se poate trăi este dominat de orașe din vestul Europei, care ocupă jumătate din această listă.
Copenhaga urmează după Viena, pe locul doi, iar Zurich și Calgary sunt amândouă pe 3.
Urmează Geneva pe locul șase, urmată de Frankfurt pe șapte, Toronto pe 8 și Amsterdam cu numărul nouă.
Locul 10 este ocupat de două orașe, Osaka și Melbourne.
Se pare că, anul acesta, primele 10 orașe din clasament sunt și cele care au reușit „să revină la normal”, adoptând mai puține restricții după pandemia de COVID-19.
Pandemia a aruncat o umbră asupra clasamentului global al EIU în ultimii doi ani, din cauza blocajelor și a măsurilor de distanțare socială, care au afectat toți indicatorii raportului, notează Euronews.
Dar, în 2022, lumea a revenit în sfârșit la normal, conform datelor din raport.
Datorită evoluției pozitive continue a pandemiei, scorul mediu global de locuință a revenit de la 69,1 la 73,6 față de anul trecut. Acesta este destul de aproape de nivelurile pre-pandemice, care s-au situat la 75,9.
Orașele care erau fruntașe în clasamentul de dinainte de pandemie și-au recâștigat, de asemenea, locurile. Viena, care a coborât până pe locul 12 în 2021, a revenit acum pe primul loc, poziție pe care a ocupat-o și în 2018 și 2019.
Viena, astfel, a obținut un scor aproape perfect cu 99,1 (din 100) în indicele său final; 100,0 în stabilitate, 100,0 în sănătate, 96,3 în cultură și mediu, 100,0 în educație și 100,0 în infrastructură.
În ceea ce privește partea de jos a listei, Damasc în Siria (172), Lagos în Nigeria (171) și Tripoli în Libia (170) continuă să rămână ... nefrecventabile. Raportul atribuie aceste scoruri tulburărilor sociale, terorismului și conflictelor din aceste țări.
EIU avertizează că, deși pandemia se rezolvă de la sine, o nouă amenințare la adresa traiului a apărut, odată cu invadarea Ucrainei de către Rusia în luna februarie a acestui an.
Nu există niciun punctaj pentru Kiev în raportul din 2022, deoarece corespondentul EIU a fost nevoit să abandoneze sondajul după ce au izbucnit luptele.
Moscova și Sankt Petersburg au coborât pe locurile 15 și 13 în clasament. Alte orașe afectate mai mult sau mai puțin de război, cum ar fi Budapesta și Varșovia, au scorurile de stabilitate în scădere.