Burgerii, vedete la București. 120.000 de persoane au participat la festival
Your browser doesn't support HTML5 video.
Iar rezultatul a fost de partea lor, având în vedere că, de joi încoace, cel puţin 120.000 de oameni au trecut pe la cele peste 100 de rulote cu mâncare.
Pe primul loc în preferinţele clienţilor au fost burgerii, dar în cinstea verii n-au fost lăsate deoparte nici fructele de mare.
Atraşi de mirosul îmbietor, gurmanzii au format şi duminică cozi imense în fața grătarelor încinse.
Reporter: „De departe, cel mai căutat preparat în cadrul festivalului a fost burgerul. Nu mai puţin de 15 rulote au vândut aceasta delicatesă urbană, iar entuziasmul clienţilor reiese, mai degrabă, din încasări. Într-o singură zi, s-au încasat într-o astfel de rulotă, între 5.000 şi 10.000 de lei."
Vânzător: „Extraordinar a fost astăzi! Cea mai bună zi!"
Vânzător burgeri: „Cred că am trecut de 100 de milioane astăzi... şi ieri mult mai mult."
Concurența a venit însă din tabăra fructelor de mare. Midiile, gatite la foc domol, i-au atras în special pe clienţii îndrăgostiţi de gustul verii.
Client: „Pentru scoici, în primul rând, pentru fructe de mare. Sunt din Constanța şi mi-e dor de ele."
N-au lipsit din meniu nici creveţii sau calamarii.
Vânzător: „A fost la mare căutare, să ştii. Românii, în fiecare an, din ce în ce mai mulţi, mănâncă fructe de mare. Cred că este şi vremea de vină. Fiind foarte cald, multă lume trage să mănânce ceva mai light."
Bucătar: „Cel mai căutat produs au fost calamarii. Sunt cei mai delicioşi şi cei mai gustoşi."
Iar la capitolul „garnituri", oamenii n-au stat prea mult pe gânduri.
Vânzător: „Cartofi prăjiţi cu brânză şi sos cheddar."
În cele 4 patru zile, cel puţin 120.000 de persoane au trecut pe la festival.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!