Aranjamente florale spectaculoase, la festivalul rozelor. Piesa de rezistență, un păun din flori
Your browser doesn't support HTML5 video.
Galerie foto
Piesa de rezistenţă din acest an a fost un păun, construit în întregime din plante.
Florarii s-au întrecut în aranjamente spectaculoase, iar pentru vizitatori unele au reprezentat şi cadrul perfect fotografii romantice. Vedetele evenimentului au fost, aşadar, trandafirii care, în ciuda vremii capricioase de anul acesta, n-au devenit o raritate în grădini.
Florăreasă: „Reprezintă copacul vieţii, viaţa. Am realizat acest aranjament în aproximativ 5 ore."
Vizitatoare: „Din Petroşani sunt şi am venit special să văd festivalul rozelor.” Reporter: „Ce v-a atras atenţia?” Vizitatoare: „Păunul!"
Vizitatoare: „Aranjamentele florale sunt excepţionale. În fiecare an mă încântă să vin să văd trandafirii."
Zona Ciumbrudului este renumită în toată ţara, dar şi în străinătate, pentru culturile de trandafiri. Un domn cultivă, pe trei hectare şi jumătate, roze din sute de soiuri.
Emeric Bakk, producător: „Doamnele sunt foarte interesate de culoarea mov. Noi avem o gamă mov-albastrui, avem aproximativ 5-6 soiuri care se încadrează în această nuanţă."
Într-o familie, afacerea cu trandafiri a pornit în urmă cu 18 ani, şi o mare parte din producţie merge la export.
Tunde Csiki, producător: „În toată ţara, de la Iaşi, Bucureşti şi în străinătate, în Italia am făcut export şi în Polonia."
Preţul unui aranjament floral asemănător celor de la expoziţie porneşte de la câteva zeci de lei şi poate ajunge la câteva sute de lei.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!