Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Aglomerație în stațiunile cu apă termală, în ultimul weekend de vacanță

Your browser doesn't support HTML5 video.

A fost mare înghesuială în stațiunile cu apă termală. Spre deosebire de litoral, la Băile Felix nu a contat că afară erau doar 17 grade, pentru că apa caldă din bazine a făcut că frigul să fie uitat.

După un an greu pentru ei, operatorii din turismul balnear au reușit să atragă aproape la fel de mulți turiști ca în urmă cu 3 ani. Iar distracția a fost în toi, mai ales că suntem în ultimele zile de vacanță.

În acest complex balnear din Băile Felix abia se mai găsea câte un loc de parcare, ieri dimineață. Pentru mulți turiști, au fost ultimele două zile de vacanță, înainte de începerea școlii. Așa că toată lumea a vrut să își ia ultima porție de distracție și bălăceală.

Reporter: „Ultimele băi din vacanță?” Turist: „Da, da, da. Mă simt foarte bine."

Turist: „Foarte mult ne bucurăm, ţimpu-i super, nu-i foarte cald."

Turist: „Ne bucurăm, înainte de-nceperea școlii "

Evident, cel mai mult s-au bucurat copiii, care de mâine trebuie să uite de vacanță și să meargă la școală.

Fetiță: „Daa, păcat”

Reporter: „Sunt ultimele băi la Felix?

Fetiță: „Daa. Bine, mai mâine, și gata."

Băiețel: „Aș mai sta, dacă nu ar începe școala."

Mămică: „Ultimele, că-ncepe școala."

Tătic cu fetiță: „Ne-am distrat și ieri, pe ploaie. Continuăm și astăzi, și mâine.”

Reporter: „Şi după aia?”

Tătic cu fetiță: „După aia începe școala." S-au imortalizat și ultimele momente ale de vacanței.

Turist și turistă: „Ultimele poze, pentru că mâine vom pleca. Primul concediu împreună cu bebe."

După o baie bună, un mic pe grătar a picat ca uns.

Complexurile balneare au făcut, în ultimii ani, investiții în hoteluri și servicii, așa că au avut aproape la fel de mulți turiști ca și în 2019, când a fost an record.

Doru Străinescu reprez.complex balnear: „Gradul de ocupare a fost unul destul de ridicat, în această perioadă - peste 90%. De asemenea, și în perioada următoare, gradul de ocupare va fi destul de ridicat deoarece, stațiunile balneare nu intră în vacanță."

Operatorii balneari spun că le-au crescut foarte mult cheltuielile în urma exploziei de prețuri la energie electrică și combustibili. Totuşi, au reușit să nu scumpească serviciile cu mai mult de 10-12 la sută, deşi cu preţul unor profituri mai mici.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult