Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Pepiniera verticală, cel mai vizitat obiectiv din Capitala Culturală Europeană. Ce mai pot vedea turiștii în Timișoara

Your browser doesn't support HTML5 video.

O pepinieră verticală, cu peste 1.300 de plante, este cel mai vizitat obiectiv din Timișoara - Capitală Culturală Europeană în acest an. Instalația a luat și un premiu pentru arhitectură, zilele trecute.  

Iar cazarma istorică sub forma literei „U”, care a găzduit mai multe expoziții anul acesta, se află pe locul secund în preferințele vizitatorilor.

Expoziția cu operele lui Brâncuși a reușit să ocupe locul al treilea în numai două săptămâni de la deschidere.

Ridicată pe cinci etaje, pepiniera are 1.306 specii de plante care s-au dezvoltat în ghivece din februarie și până în prezent. Astfel, vizitatorii au putut vedea evoluția lor pe tot parcursul anului.

Aproape 180.000 de oameni au pășit pe platformele instalației, dintre care 80.000 sunt localnici, iar diferența - turiști din România și de peste hotare.

Citește și
Obiective timisoara
Un oraș din România, desemnat destinația perfectă de toamnă din Europa în 2023

Turistă: ”E ceva ce nu este peste tot”.

Bărbat: ”Am văzut doar că e o idee bună să pui plante verzi și oamenii să se mai uite de la înălțime. Timișoara e un oraș în creștere”.

Pepiniera din Timișoara, premiată la bienala de arhitectură

Turist: ”Este o experiență interesantă pentru natură. Îmi place foarte tare”.

Alexandra Trofin, arhitect: ”A fost un prim val de vizitatori la început în februarie și martie când au venit foarte mult și cozile erau interminabile. După ce vremea s-a îmbunătățit, undeva prin mai a fost apogeul”.

Pepiniera a câștigat zilele trecute Marele Premiu la Bienala Națională de Arhitectură, categoria "Efemer", la concurență cu alte 43 de proiecte din țară. Iar la nivel internațional a fost nominalizata la Premiul Ununii Europene pentru Arhitectură Contemporană. Răspunsul îl vor afla abia la anul.

Alexandra Trofin, arhitect: ”Este o veste foarte recentă, sâmbătă a avut loc gala de premieră la Târgu Mureș. Ne-am întors de acolo cu trofeul și ne bucurăm foarte tare, înseamnă că munca întregii echipe a fost apreciată la nivel național”.

La începutul lunii noiembrie, schela va fi demontată.

Femeie: ”Am venit să vă văd și eu, să urc până nu o desființează. Să fiu sigură că am văzut-o. Că se fac poze faine cu catedrala de sus, așa”.

Un alt proiect nominalizat la bienală a fost un teren de fotbal cu gazon natural, din Piața Traian. Ideea le-a aparținut localnicilor din cartierul Fabric. Atmosfera a recreat un moment uitat multă vreme, dar specific locului. În anii 30 ai secolului trecut se organizau aici meciuri de fotbal la care participau membrii comunității.

Expoziția Brâncuși ar urma să fie vizitată de 50.000 de persoane până la sfârșitul anului

Iar Cazarma U se află pe locul al doilea în topul obiectivelor luate cu asalt de vizitatori. Aici au avut loc 4 expoziții permanente anul acesta și 14 temporare.

Sorina Jecza, curatoare proiect Cazarma U, președinta Fundației Triade: ”Or fi undeva la 60.000 de vizitatori cu siguranță. Pentru că expoziția se împarte în mai multe niveluri și din cauza acesta se însumează vizitatorii. Cei care vin la expoziția permanentă, cei care plătesc bilet”.

Deschisă din 30 septembrie, expoziția Brâncuși "Surse românești și perspective universale", este pe locul al treilea la numărul de vizitatori. Până acum, 33.000 de persoane și-au făcut rezervări, iar 14.000 au vizitat deja impresionantele operele în cele două săptămâni de la deschidere.

Elvira Lupșa, coordonator general al expoziției Brâncuși: ”Avem peste 30.000 de rezervări deja, care includ o plajă destul de largă de persoane, de la școlari, elevi, adulți, pensionari etc. Sperăm să sărim de pragul de 50.000 de vizitatori”.

Programul Capitală Culturală Europeană la Timișoara se va închide în ultima lună a anului. În perioada 8-10 decembrie va avea loc un concert de amploare, care va marca momentul.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult