Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Studiu: Motivul pentru care unii pacienți infectați cu COVID-19 suferă forme mai grave de boală

O proteină sintetizată de organismul uman într-un context inflamator ar putea juca un rol important în formele grave ale maladiei COVID-19, iar monitorizarea ei de către medici s-ar putea dovedi utilă pentru a se evita agravarea bolii.

Conform unui studiu realizat de cercetători francezi, publicat joi în revista Cell, a fost detectată "o concentraţie foarte ridicată" - de 100 până la 1000 de ori mai mare decât cea normală - a acestei proteine, calprotectină, la pacienţii afectaţi de o formă severă de COVID-19.

"Rezultatele noastre sugerează că proteina calprotectină ar putea fi vinovată de agravarea COVID-19", a declarat într-un comunicat autorul principal al studiului, cercetătorul în imunologie Aymeric Silvin, potrivit Agerpres.

Numeroase studii realizate în lumea întreagă încearcă să înţeleagă mai bine mecanismele aflate la baza "furtunii de citokine", o reacţie inflamatorie necontrolată şi excesivă, observată în cazul formelor grave de COVID-19.

"Creşterea puternică a concentraţiei de calprotectină în sânge ar putea să se producă înainte de furtuna de citokine asociată cu evoluţia inflamatorie a pacienţilor care dezvoltă o formă severă", a continuat Aymeric Silvin.

Citește și
Spital Municipal Lugoj, Timis
Un pacient din Timiș bolnav de Covid-19 a bruscat o asistentă și a amenințat că se aruncă pe geam

În teorie, ar putea fi astfel identificaţi pacienţii care riscă să dezvolte o formă severă a bolii prin testarea concentraţiei de calprotectină din sângele lor, potrivit unui comunicat publicat de organizaţiile franceze aflate la originea acestui studiu (Gustave Roussy, AP-HP, Inserm), realizat în colaborare cu echipe din străinătate (Singapore, China, Israel).

Agravarea bolii ar putea fi combătută

 

În plus, această pistă de cercetare ar putea oferi "o abordare terapeutică inedită", deoarece blocarea receptorului calprotectinei ar putea stimula combaterea fenomenului de agravare a bolii.

"Aceste strategii urmează să fie evaluate prin studii clinice", precizează acelaşi comunicat.

Studiul se bazează pe analizarea unor eşantioane sangvine prelevate de la 158 de pacienţi internaţi în serviciile de urgenţe medicale sub suspiciunea infectării lor cu SARS-CoV-2.

La pacienţii cei mai afectaţi, pe lângă concentraţii ridicate de calprotectină, analizele au relevat şi o funcţionare anormală a anumitor globule albe, care par să slăbească reacţia imunitară.

Realizarea de analize care să vizeze aceşti doi markeri în etapa de internare a unui pacient ar putea contribui la identificarea, în amonte, a persoanelor ce prezintă riscul de a dezvolta forme grave de COVID-19.

"Diagnosticarea precoce a unei forme grave de COVID-19 poate fi realizată dintr-un singur flacon de sânge", a adăugat o altă cercetătoare care a participat la acest studiu, Michaela Fontenay, care conduce secţia de hematologie biologică de la Spitalul Cochin din Paris.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult