Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Roboții dansatori, pictori sau sculptori au impresionat anul acesta. Pe viitor, ei ar putea explora Luna

Your browser doesn't support HTML5 video.

Roboți dansatori, pictori sau sculptori. Sunt invenții care au impresionat în acest an la diferite târguri de profil. Iar pe viitor așteptările sunt și mai mari. Roboții ar putea explora Luna, sub controlul atent al astronauților.

Roboții au fost omniprezenți în 2022.

Cu un dans sincron i-au cucerit pe vizitatorii unei expoziții organizată în august, în China. Acolo, a fost prezentat și un robot-schior. A fost proiectat pentru a-i motiva pe sportivi la antrenament sau, în alte situații, pentru a-i ajuta pe oameni să ajungă în locuri mai puțin accesibile. Tot în China, cei suficient de curajoși și-au putut face un test PCR pentru diagnosticarea COVID-19 cu un braț robotizat.

Vizitator: „Nu mă așteptam ca robotul să aibă o asemenea precizie și adaptabilitate”.

Roboţii au fost vedete şi la alt târg de tehnologie, organizat în orașul Bilbao, din Spania. Aceștia, de exemplu, pot așeza pe paleți cutii de diferite mărimi și greutăți, pentru a fi ulterior expediate.

Citește și
ilikeit robiți
iLikeIT. Gadget-uri care duc școala în viitor. Care sunt acestea și cum îi ajută pe copii să învețe

Roboții îi pot ajuta și pe cei care sculptează marmură în Italia.

Software-ul care controlează fiecare mișcare a avut nevoie de ani de zile pentru a fi dezvoltat, dar acum instruiește mașina cu o precizie fără cusur pentru a produce o operă de artă. Și asta în doar câteva zile. Dar nu toată lumea e convinsă de beneficii.

Filippo Tincolini, inventatorul robotului sculptor: „Artizanii care nu au apelat încă această tehnologie sunt reticenți. Le e teamă că le vor fi luate locurile de muncă”.

Și pictura a ajuns pe placul roboților.

Personajul pe care tocmai l-ați văzut este "Ai-Da" - primul robot din lume care poate crea artă ultra-realistă. A fost inventat de un grup de cercetători și programatori de la Universitatea Oxford. Ai-Da poate să transpună în pictură tot ce vede cu ajutorul a două camere video performante, așezate în locul ochilor, conectate la un sistem de inteligență artificială.

În toamnă, a fost primul robot umanoid care a vorbit în Parlamentul britanic, pentru a le spune aleșilor englezi cât de important este să suțină proiectele tehnologice.

În 2022 roboții au fost ținuți ocupați chiar și în medii ostile.

Pe muntele Etna, din Italia, in iunie a fost testat un vehicul special menit să exploreze, pe viitor, Luna. A fost realizat de NASA în colaborare cu Agenţia Spaţială Europeană. Roverul a cutreierat o suprafață de 500 de metri pătrați, fiind controlat din orașul Catania, aflat la o distanță de 23 de kilometri.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult